Vetspot

Autor: Crudu Livia

  • Viermele cardiac: Cum ne protejam cainele?

    Viermele cardiac: Cum ne protejam cainele?

    Ce este viermele cardiac?

    Viermele cardiac (Dirofilaria Immitis), este un parazit intern, intravascular, ce se stabileste mai ales in arterele pulmonare și, în forma avansata a bolii, în ventriculul drept al inimii. Indivizii adulti pot trai pana la 5 ani, timp în care femelele produc milioane de microfilarii (forma larvara a viermelui cardiac), ce vor trai, mai ales, în vasele mici de sânge.

    Cum ajunge viermele cardiac sa paraziteze animalul?

    Gazda definivita a acestui parazit este câinele. Mai rar, poate infecta și alte animale (precum pisici, vulpi, etc.), iar foarte rar, omul.

    Ciclul vieții viermelui cardiac este condiționat de existența gazdei intermediare – tantarul. Este nevoie ca tantarul să se hraneasca cu sângele unui câine infectat și sa ingereze, astfel, microfilarii. Acestea vor continua să se dezvolte în interiorul tantarului, pentru ca, ulterior, să fie transmise unui alt câine, în momentul în care tantarul se hraneste. În timpul hranirii, larvele de Dirofilaria Immitis intra în corpul câinelui și apoi in sistemul sangvin. În urmatoarele luni vor migra pana ce vor ajunge în arterele pulmonare unde se vor transforma în adulti. În stadiile avansate ale bolii, cand ajung în inima, determina tulburari functionale severe (ex: sindrom caval).

    Boala viermelui cardiac nu este contagioasă – ea se poate transmite doar prin intermediul tantarului.

    Cum se manifesta boala viermelui cardiac?

    De cele mai multe ori, câinii infestati par normali, fără nici o manifestare. Boala viermelui cardiac (dirofilarioza) este una serioasa și potențial fatala. De obicei, semnele clinice ale infectiei apar de abia după câțiva ani, când, de cele mai multe ori, boala este deja intr-un stadiu avansat.

    Parazitii adulti ocupa interiorul vaselor de sânge majore ce pleacă de la inima (în special artera pulmonara), determinand creșterea efortului cardiac de pompare a sangelui si reducand cantitatea de sânge distribuita către organe, mai ales către plămâni, ficat și rinichi. Fluxul scăzut de sânge și de oxigen pot altera starea de funcționare a organelor interne. În stadiile avansate ale bolii, cand ajung în inim,a determina tulburari functionale severe (ex: sindrom caval), care pot determina moartea în câteva ore.

    Semnele bolii viermelui cardiac depind de numărul de adulti prezenti în corp, de localizarea acestora, de vechimea infectiei și de gradul de deteriorare produsa organelor interne. De aceea, ele pot fi inexistente, moderate (tuse, rezistenta fizica redusa), severe (anemie, pierderea în greutate, colaps).

    Cum se pune diagnosticul?

    De cele mai multe ori, este nevoie doar de efectuarea unui test rapid de sânge. În urma efectuarii testului rapid, în cazul în care rezultatul acestuia este pozitiv (adică, se confirma prezenta viermelui cardiac), vor fi necesare investigatii medicale suplimentare pentru a stabili stadiul bolii și schema de tratament.

    Cum putem preveni boala viermelui cardiac?

    Boala viermelui cardiac poate fi prevenită, urmând o schema bine stabilită de către medicul veterinar. Preventia bolii poate fi inceputa imediat după efectuarea unui test rapid de sânge, care va confirma ca animalul nu este deja infectat cu dirofilaria immitis. Testarea și inceperea preventiei pot fi făcute, anual, încă de la sfârșitul lunii Martie, înainte de aparitia tantarilor. Produsele ce vor fi folosite, pana la sfârșitul lunii Octombrie, vor fi produse antiparazitare special concepute pentru a proteja animalul de microfilariile ce ar putea fi transmise prin muscatura de tânțar. Aceste produse antiparazitare ar trebui administrate doar după efectuarea testarii anuale pentru viermele cardiac (dacă rezultatul este negativ) și la recomandarea medicului.

    Puteti gasi mai multe informatii la adresa: https://www.heartwormsociety.org/pet-owner-resources/heartworm-basics.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Parazitii externi

    Parazitii externi

    Parazitii externi (numiti și ectoparaziti) pot provoca alergii, infectii cutanate, leziuni autoinduse.

    Parazitii externi pot reprezenta o problemă serioasa pentru cainii/pisicile de toate varstele, fiind vectori ai unor boli infectioase și zoonotice – dintre care, unele, pot fi fatale.

    Cei mai comuni paraziți externi care pot infesta cainele/pisica de companie sunt puricii, capusele, raiele si paduchii.

    Tipuri de paraziți externi

    Dintre parazitii externi mentionati anterior, cel mai frecvent întâlniți sunt puricii și capusele.

    • Purici

    Puricii sunt ectoparaziti hemofagi (se hrănesc cu sange), de dimensiuni mici. Ei trec prin 4 stadii de viața: ou, larva, nimfa și adult.

    Ouale de purici sunt depuse pe pielea gazdei, cad în mediu, continuand apoi dezvoltarea, spre al doilea stadiu de viața – larvele vor trai în zone calduroase, umede și întunecate.

    În cazul în care nu găsește gazda, puricele poate rămâne in următorul stadiu de viața (nimfa), pana la 6 luni. Acest lucru este important de păstrat în vedere în cazul în care va confruntati cu o infestatie, pentru o abordare eficiența.

    Ajunsi în stadiul de adult, puricii își găsesc o gazda și în decursul a câtorva minute, încep deja să se hraneasca. Chiar după 24h de când au început să se hraneasca, pot depune ouă.

    Puricii pot provoca iritatii și prurit, dar nu numai atât; în cazul unor pisici/caini poate apărea și dermatita alergica la purici. De asemenea, o infestatie masivă poate duce la anemie, care, dacă nu este gestionata corect, poate fi chiar fatala.

    Pe lângă neplacerile enumerate anterior, purici pot transmite bacterii și paraziți (precum Diplylidium caninum, parazit intern, a carui gazda intermediara este puricele).

    • Capuse

    Capusele sunt, de asemenea, ectoparaziti hemofagi. Ele trec prin 4 stadii de viața: ou, larva, nimfa șiadult.

    Capusele pot produce iritatii localizate (provocate de muscatura), consuma sânge și, cel mai important, sunt vectori pentru diverse boli (de natura bacteriana, virala, protozoara). Unele dintre aceste boli pot fi fatale. Bolile transmise de capuse pot fi zoonotice (pot fi transmise către om).

    • Raiele

    Raiele sunt paraziți externi de dimensiuni mici. Unele dintre ele pot trai în pielea animalului de companie sau în foliculul firului de par (de exemplu: Demodex spp. sau Sarcoptes spp.); altele, pot trai la nivel cutanat sau în conductul auditiv (de exemplu, Cheyletiella spp., care trăiesc pe suprafața pielii și Otodectes cynotis, care trăiesc în ureche).

    Semnele infestatiei cu raie pot varia. Se pot manifesta, la nivel cutanat, prin prurit, alopecii, dermatite, escoriatii s.a.m.d.. În cazul parazitilor auriculari, pot apărea prurit si/sau acumulari de secretii auriculare.

    • Paduchii

    Paduchii sunt paraziți externi, ce pot fi văzuți cu ochiul liber. În funcție de specie, aceștia au o gazda specifica, de exemplu: om, câine, pisica; ceea ce înseamnă ca o infestatie de paduchi specifici câinelui, nu se va transmite la om sau la pisica.

    Își petrec întreaga viața pe gazda, atasati de firul de par.

    Infestatia cu paduchi poate apărea în cadrul oricarui mediu, dar este mai frecvent întâlnită în mediile aglomerate.

    In cazul infestatiei cu paduchi, pot apărea iritatii, prurit, alopecii.

    Transmiterea paduchilor se face prin contact direct sau prin obiecte ce au fost expuse unui animal infestat.

    În ciuda credintei populare, nu este obligatoriu ca animalul sa locuiască afara pentru a contracta paraziți externi. Dacă proprietarul intra in contact cu animale infestate cu pureci sau trece printr-un mediu infestat, sunt șanse mari sa transmita (fără să fie afectat) propriului animal de companie, parazitii respectivi. Deseori, se întâmpla ca pisici care nu părăsesc locuinta sa viziteze medicul veterinar din cauza unei infestatii cu purici. De asemenea, este important de menționat faptul ca infestarea cu paraziți externi reprezintă un pericol pe tot parcursul anului, nu numai în sezoanele calde.

    Contactul direct sau indirect cu alte animale infectate prezinta un risc de infestare. Acest lucru se poate întâmpla acasă sau în medii frecventate, precum parcuri. Surse din care un animal de companie care trăiește exclusiv în casa se poate infesta cu paraziți externi sunt: pantofii și hainele (prin intermediul cărora, cel mai des, se pot transmite purici), alți vizitatori ai locuintei.

    Preventia este mai buna decât tratarea problemei și, de aceea, este important ca animalul de companie să fie protejat pe tot parcursul anului de parazitii externi, cu ajutorul unui produs eficient. Puteți opta pentru produse tip pipeta sau comprimat oral, care, în general, actioneaza timp de o luna. Astfel, pot fi evitate problemele de sănătate provocate de aceștia, atât pentru animalul de companie, cât și pentru dumneavoastră.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Parazitii intestinali

    Parazitii intestinali

    Parazitii intestinali sunt o problema cu care detinatorii de animale de companie se confrunta frecvent. In continuare, va vom prezenta cateva informatii despre acestia.

    Câinii și pisicile pot fi adesea gazde ale parazitilor interni. Dintre parazitii intestinali, despre care vom discuta în continuare, cei mai comuni sunt nematodele (numiti și viermii rotunzi) si cestodele (numiti și viermii lati).

    Parazitii intestinali pot reprezenta o problemă serioasa pentru juniori, fiind capabili sa provoace anemie, probleme de creștere, probleme gastrointestinale. În cazul indivizilor adulti, deobicei nu apar semne ale infestatiilor cu paraziți intestinali; excepție fac câinii sau pisicile care au sistemul imunitar slăbit sau care suferă și de alte afectiuni. Totuși, indiferent dacă sunt sau nu prezente semne de parazitism intestinal, acesta pune în continuare în pericol sanatatea animalului de companie și a proprietarilor, având în vedere ca unele tipuri de paraziți se pot transmite și la om.

    Tipuri de paraziți

    • Nematodele (viermii rotunzi):

    Viermii rotunzi sunt cei mai întâlniți în rândul cainilor și al pisicilor. Ei pot ajunge sa paraziteze animalul prin mai multe cai: ingerarea oualelor, consumul de alte animale mici ce pot fi gazde ale acestora, prin intermediul laptelui matern, consumul de alimente nepreparate termic (carne cruda); astfel, le este ușor să se raspandeasca.

    Viermii adulti vietuiesc în intestine; cele mai multe animale nu vor prezenta semne, dar, în cazul unei infectii majore, poate apărea voma, pierderea în greutate. De asemenea, uneori, în scaun sau în voma, pot fi observati indivizi adulti.

    Ancylostoma și Trichuris sunt viermi rotunzi frecvent întâlniți la câini și pisici.

    Ancylostoma spp. (viermii cu carlig”) – trăiesc în intestinul subtire și se hrănesc cu sânge; acest lucru poate provoca anemii severe. Larvele pot intra în corpul gazdei pe cale orala, cutanata sau prin intermediul laptelui matern.

    Trichuris spp. (viermii bici) – trăiesc în intestinul gros, unde provoaca iritatii severe. Câinii se pot infecta ingerand ouă ale parazitului, provenite din fecalele altui câine infectat. Parazitismul cu viermi bici poate provoca scaune diareice, sangvinolente.

    • Cestodele (viermii lati):

    Viermii lati se ancoreaza de pereții intestinului subtire. În forma adulta, pot ajunge pana la 30 cm lungime. Pe măsura ce parazitul se maturizează, segmente din acesta se vor desprinde și vor părăsi gazda prin intermediul fecalelor (în acest fel se inmulteste).

    Diplylidium caninum – raspandirea acestora în rândul pisicilor și al cainilor se poate face doar prin intermediul puricilor (gazda intermediara). Oul parazitului este ingerat de către larva de purice, urmând sa continue să se dezvolte pana când puricele ajunge la maturitate. Ca răspuns la muscatura de purice sau în timpul toaletarii, pisica/cainele va înghiți puricele, oul viermelui lat va fi eliberat în interiorul intestinului, va ecloza și apoi se va ancora de intestin.

    Tenia – poate infecta pisica/cainele prin consumul de gazde intermediare, precum: soareci, păsări, iepuri, etc.. De asemenea, infectarea se face prin consumul de carne cruda sau gatita insuficient.

    Echinococcus – parazitul în forma adulta poate măsura în jur de 6mm lungime. Poate avea drept gazda intermediara și omul. Acesta se poate infecta consumand carne contaminată sau ingerand accidental ouă ale parazitului provenite din fecalele pisicii/cainelui.

    În ciuda credintei populare, nu este obligatoriu ca animalul sa locuiască afara pentru a contracta paraziți intestinali. Aproape toți puii de pisica și de câine sunt infectati cu paraziți încă de la naștere, transplacentar sau transmamar (în timpul hranirii). De asemenea, frecvent se întâmpla ca pisici care nu părăsesc locuinta sa viziteze medicul veterinar din cauza unei infestatii cu purici.

    Contactul direct sau indirect cu alte animale infectate poseda un risc de infectare, deobicei pe cale orala, prin intermediul fecalelor contaminate. Acest lucru se poate întâmpla acasă sau în medii frecventate, precum parcuri. Surse din care un animal de companie care trăiește exclusiv în casa se poate infecta cu paraziți intestinali sunt: pantofii proprietarilor, hainele (prin intermediul cărora, cel mai des, se pot transmite purici, care sunt gazde intermediare pentru unii paraziți intestinali, după cum am menționat anterior), alți vizitatori ai locuitei, consumul de carne cruda sau gatita insuficient.

    Preventia este mai buna decât tratarea problemei și, de aceea, este important sa stabiliti împreuna cu medicul veterinar o schema de preventie a parazitilor intestinali, cât și a celor externi. Astfel, pot fi evitate probleme provocate de aceștia, atât pentru animalul de companie, cât și pentru dumneavoastră.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Invatarea pisicii sa foloseasca litiera

    Invatarea pisicii sa foloseasca litiera

    Invatarea pisicii sa foloseasca litiera este, deobicei, mai usoara decat invatatul cainelui sa isi faca nevoile afara. În mod natural, pisicile vor cauta un loc adecvat, nisip/pamant, unde sa isi ingroape dejectiile; totusi, puii tineri de pisica pot necesita ajutor in deprinderea obiceiului de a folosi litiera. Cele mai multe pisici care au cel putin 8 saptamani, vor sti deja sa foloseasca litiera, instinctual si prin imitarea comportamentului mamei, dar unii pui de pisica, în special cei mai tineri, vor avea nevoie de ajutor.

    De cele mai multe ori, este suficient sa ii puneti la dispozitie litiera. Totusi, daca acest lucru nu este suficient, atunci puteti pune in aplicare ideile de mai jos, pentru a determina pisica sa utilizeze in mod corespunzator litiera.

    Atunci cand învatati un pui de pisica sa foloseasca litiera, sunt cateva lucruri pe care le puteti face pentru a creste sansele de reusita.

    Unele dintre indicatiile de mai jos, va pot ajuta si in cazul unei pisici adulte, care este deja obisnuita cu folosirea litierei.

    Cand ii invatam sa foloseasca litiera?

    In jurul varstei de 4 saptamani, puteti incepe invatarea pisicii sa foloseasca litiera. In aceasta perioada, incepe si procesul de intarcare.

    Cum ii invatam sa foloseasca litiera?

    Desi alegerea litierei poate parea un lucru neinsemnat, este important in deprinderea obiceiului de a folosi litiera. Dimensiunea, tipul si numarul de litiere puse la dispozitie sunt detalii de care trebuie sa tineti cont atunci cand incepe procesul de invatare, dar si ulterior.

    • Dimensiunea litierei

    O litiera de dimensiuni standard poate parea prea mare sau intimidanta pentru un pui de pisica. Puteti, in schimb, sa obtati pentru o litiera mai mica, cu dimensiuni estimative de 33/23 cm; rama nu ar trebui sa fie foarte inalta, atfel incat puiul de pisica sa poata intra cu usurinta.

    Litiera ar trebui schimbata cu una mai mare, pe măsura ce pisica creste.

    • Numarul de litiere

    Este recomandat ca numarul de litiere sa fie cu 1 mai mare decat numarul de pisici. Astfel, daca aveti 2 pisici, numarul de litiere ar trebui sa fie 3.

    • Tipul de litiera

    Puteti opta pentru o litiera acoperita sau una neacoperita. Alegerea ar trebui să fie facuta in baza preferintei pisicii, lucru care poate sa difere de la individ la individ.

    • Tipul de asternut pentru litiera

    Clasificarea tipurilor de asternut se poate baza pe capacitatea de aglomerare și pe materialul din care sunt confectionate.

    In functie de capacitatea de aglomerare, se pot clasifica in asternuturi aglomerante (cele care formeaza bulgari atunci cand sunt expuse la umezeala) sau asternuturi neaglomerante (numite si absorbante – cele care absorb umezeala).

    Puteti opta pentru asternut tip nisip clasic sau confectionat din alte materiale, precum silicat, rumegus, celuloza, etc.

    Incercati tipuri diferite de asternut, pentru a decide care este cea mai potrivita varianta pentru pisicuta dumneavoastra.

    • Amplasarea litierelor

    Folosirea litierelor poate fi influentata de locul in care acestea sunt amplasate.

    Evitati: sa asezati toate litierele in acelasi loc, sa le amplasati in dulapuri sau pe etajere.

    Pozitionati litiera in intr-o zona in care sunt putine lucruri care ar putea sa distraga puiul de pisica.

    Litierele ar trebui sa fie distribuite prin casa (cate una la fiecare etaj, daca este cazul); de asemenea, ele ar trebui pozitionate in locuri usor accesibile. Asigurati-va ca nu sunt obstacole in drumul catre litiera (usi inchise, alte animale pe care pisica le evita, etc.).

    Cum ii facem cunostina cu litiera?

    Odata ce ati pregatit toate cele necesare, este timpul sa ii faceti cunostita cu litiera:

    • Aratati-i puiului de pisica locurile in care sunt amplasate litierele si lasati-l sa le adulmece.
    • Asezati pisicuta in litiera si treceti-va degetele prin nisip, pentru a exemplifica “sapatul”.
    • Daca pisicuta nu a utilizat vreuna dintre litiere de prima data, incercati sa o asezati in litiera de fiecare data dupa ce mananca, bea apa,se trezeste, pana cand incepe sa o foloseasca din proprie initiativa.

    Putem folosi recompensarea?

    Incercati sa oferiti recompense atunci cand pisicuta foloseste in mod corect litiera, creand astfel o asociere pozitiva cu actiunea respectiva. Recompensa ar trebui oferita imediat de pisica paraseste litiera.

    Cum mentinem curatenia la litiera?

    Incercati sa indepartati dejectiile dupa fiecare utilizare, apoi completati cu asternut, astfel incat sa mentineti adancimea potrivita pentru sapat.

    Dupa ce pisicuta creste si invata sa foloseasca litiera constant, puteti sa intepartati dejectiile o data pe zi.

    Periodic, litierele trebuie golite complet si apoi curatate (cele mai multe asternuturi neaglomerante au propriile recomandari de utilizare).

    Ce facem daca pisicuta nu foloseste litiera?

    In cazul in care invatarea folosirii litierei nu da roade, puteti incerca sa:

    • Evaluati amplasarea litierei: sunt accesibile, nu sunt amplasate in locuri zgomotoase, nu sunt ascunse in colturi, accesul pisicutei la litiera nu este restrictionat de catre o alta pisica.
    • Incercati sa schimbati litiera sau tipul de asternut.
    • Curatati litiera mai des.
    • Incercati sa folositi vaporizatori de feromoni felini in zona litierei, pentru a ameliora stresul pisicii, facand-o sa se simta mai comod in mediu.

    In unele cazuri, acest comportament poate fi rezultatul unor afectiuni medicale – incercati sa discutati cu medicul veterinar.

    Daca doresti mai multe informatii despre puiul de pisica, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Socializarea juniorilor

    Socializarea juniorilor

    Socializarea juniorilor nu presupune doar interactiunea lor cu animale din cadrul aceleasi specii. In timp ce aceste interactiuni ii ajuta sa invete sa se comporte precum un caine sau o pisica normala, asta este doar o parte din ceea ce inseamna notiunea de socializare. Socializarea reprezinta acomodarea puilor de pisica si de caine cu oamenii, cu alte animale si cu lucruri pe care le vor intalni frecvent pe parcusul vietii ca adulti; reprezinta invatarea acceptarii elementelor din jurul lor ca fiind normale.

    Pe parcursul acestei perioade de invatare accelerata, animalele dezvolta atasamente sociale si abilitati de indentificare ale speciilor. Astfel, expunerea la felurite specii, medii si situatii poate ajuta majoritarea juniorilor sa devina familiarizati cu diversi stimuli.

    Socializarea juniorilor este cruciala pentru sanatatea si bunastarea acestora, dar si pentru siguranta proprietarilor. Cainii si pisicile care au parte de o socializare limitata, pot deveni intoleranti fata de alte animale, oameni, locuri sau sunete necunoscute. Aceste animale pot avea o calitate scazuta a vietii si dificultate in a primi ingrijire medicala, atunci cand este cazul.

    Stadii de socializare

    Perioada de socializare poate fi divizata in doua stadii: primar si secundar.

    • Stadiul primar

    Stadiul primar de socializare incepe in jurul varstei de 3 saptamani si se incheie in jurul varstei de 6 saptamani. Aceasta perioada este esentiala pentru dezvoltarea abilitatii de socializare cu animale din cadrul aceleasi specii, dar si cu cele din specii diferite. Juniorii invata comportamente sociale, dar si joaca si temperarea muscatului si zgariatului, prin interactiunea cu ceilalti membri din cuib.

    • Stadiul secundar

    Stadiul secundar de socializare incepe in jurul varstei de 6 saptamani si se incheie in jurul varstei de 12 saptamani. In aceasta perioada, juniorii pot invata sa formeze legaturi cu oamenii. De asemenea, aceasta este, deobicei, perioada cand juniorul este integrat intr-o noua familie.

    In cadrul acestui stadiu, juniori ar trebui sa fie expusi la o diversitate mare de stimuli, precum vizitele la medicul veterinar, toaletajul, plimbarile cu masina, calatoriile cu cusca de transport, zgomote, oameni si animale noi.

    Unele rase de caini au o perioada de socializare mai lunga, ce poate dura pana la varsta de 16 saptamani; acest fenomen poate aparea si la unele pisici, perioada prelungindu-se pana la varsta de 9 saptamani.

    Este recomandat ca juniorii sa viziteze cabinetul veterinar si in afara momentelor in care se executa vaccinari sau alte manopere medicale, pentru a putea primi atentie pozitiva, recompense – lucruri ce ii pot ajuta ca pe viitor sa creeze o asociere pozitiva cu locul in cauza. De asemenea, ideal ar fi ca juniorii sa cunosca o persoana noua in fiecare zi.

    Medicul veterinar va poate recomanda suplimente si/sau feromoni care le pot oferi sustinere. In cadrul unui studiu, s-a constatat ca puii de catel care au purtat zgarzi cu feromoni, au fost descrisi de catre proprietari ca fiind mai sociabili si mai dispusi sa se adapteze la schimbari.

    Contrar credintei generale, comportamentul temator al cainelui (ex: un caine fricos) nu se va rezolva de la sine, odata cu varsta. In general, toate comportamentele anormale, lasate netratate, se vor inrautati in timp.

    Indivizii fricosi pot fi recunoscuti foarte usor. Sunt reticenti in privinta explorarii mediului. Deseori se ascund, stau in preajma proprietarului sau refuza sa isi paraseasca cusca de transport. Un comportament normal (la indivizii care nu sunt fricosi) se va manifesta prin dorinta de investigare a unui mediu nou.

    In cazul pisicilor, stadiul de socializare, se incheie in jurul varstei de 7 saptamani. Socializarea nu necesita foarte mult timp, dar ar trebui aplicata zilnic. In cadrul unui studiu, s-a constatat ca puii de pisica manevrati de catre oameni, cel putin 5 minute pe zi, din prima zi de viata pana in ziua 45, s-au apropiat de straini si de jucarii noi mult mai repede fata de pisicile care nu au fost manevrate; pisicile care nu au fost manipulate pana la varsta de 7 saptamani, au raspuns in mai mica masura la stimuli noi. Puii de pisica ce au parte doar de socializare minima pana la varsta de 8 saptamani, au mai multe sanse sa dezvolte un comportament agresiv si probabil ca vor accepta doar 1-2 persoane in cercul lor social. Asadar, pisicile junioare au nevoie de atentie zilnica si de manevrare blanda, pentru a se dezvolta in pisici adulte bine socializate, confortabile cu mediul in care traiesc, cu oamenii si cu alte animale.

    Juniorii care sunt trecuti adecvat prin perioada de socializare sunt, deobicei, mai toleranti fata de experiente noi si manifesta un comportament social mai pozitiv.

    Desi perioada de socializare este importanta, satisfacerea nevoilor sociale si comportamentale ale animalelor este un angajament permanent, care impune exercitiu constant, chiar si dupa incheierea perioadei de socializare.

    Daca doresti mai multe informatii despre socializarea juniorilor, fa o programare si discuta cu medicii nostri.