Categorie: cat care

  • Virusul imunodeficientei feline – FIV

    Virusul imunodeficientei feline – FIV

    Virusul imunodeficientei feline (FIV) este similar cu virusul HIV întâlnit la oameni (FIV nu se va transmite la om, iar HIV nu se va transmite la pisica). El provoaca o infecție ireversibila, ce va cauza deficiente imunitare care, eventual, vor face ca pisica să fie foarte vulnerabila la alte boli secundare (de exemplu: diaree cronica, afectiuni dermatologice).

    Acest virus este un organism care supraviețuiește invadand celulele sanatoase ale corpului și preluand controlul mecanismului pe care celulele îl folosesc pentru replicare. În acest fel, virusul va ramane prezent în generațiile viitoare de celule.

    FIV este răspândit, de cele mai multe ori, prin muscatura, de la o pisica infectata la una sănătoasă. Rareori, acest virus poate fi transmis de la pisica infectata către pui, prin procesul de alaptare.

    Ce se întâmpla in infectia cu FIV?

    Virusul poate slabi sistemul imunitar al pisicii, facand-o vulnerabila în fata altor organisme infectioase, precum bacterii, alte virusuri, fungi, etc. De asemenea, virusul poate distruge celulele sanatoase, astfel încât nu vor mai funcționa corect.

    Initial, în primele săptămâni de la infectare, în timp ce virusul se răspândește în organism, pisica poate prezenta febra, limfonoduli reactivi sau alte semne ușoare de boala ce vor trece neobservate. După aceasta perioada, deobicei, virusul trece în stadiul latent, vreme în care pisica pare sănătoasă; totuși, virusul va continua sa deterioreze celulele corpului și sa slabeasca sistemul imunitar. Stadiul latent poate dura mai mulți ani; ulterior, pot apărea și semne clinice.

    Simptomele pot fi:

    • infectii ale urechilor sau ale pielii;
    • diaree;
    • anemie;
    • inflamatie gingivala;
    • afectiuni respiratorii;
    • comportament anormal;

    Simptomele prezentate depind de tipul de celule pe care virusul „alege” sa îl infecteze. De asemenea, simptomele enumerate anterior sunt vagi, ele putand fi cauzate de un numar mare de alte afectiuni, complet fără legătura cu FIV.

    FIV poate fi detectat cu ajutorul unui test rapid de sânge. Având în vedere faptul ca niciun test nu are acuratete de 100% și ca anumiti factori pot determina aparitia unui rezultat fals pozitiv, în unele cazuri se poate recomanda retestarea, pentru confirmarea diagnosticului.

    Tratament

    Recomandarea este ca pisicilor infectate cu FIV să nu li se permita accesul afara și să fie izolate de alte pisici. Izolarea are ca scop prevenirea infectarii cu FIV a altor pisici, dar și mentinerea sănătății pisicii infectate cu FIV, care, având sistemul imunitar slăbit, va fi mult mai vulnerabila în fata alor afectiuni cu care se poate întâlni.

    În cazul pisicilor infectate cu FIV, dar care nu prezinta simptome, nu este necesara medicatie. Ele necesita, totuși, atenție sporita. Astfel, vom putea observa alte noi probleme care pot semnala o infecție secundara sau alte complicatii ale infectiei cu FIV. Atunci când (și dacă) apar complicatii, afecțiunile secundare vor fi tratate direct. Tratamentul poate include antibiotice (pentru tratarea infectiilor bacteriene secundare, aparute din cauza sistemului imunitar slăbit), transfuzii (în cazul anemiilor), proceduri dentare (pentru complicatii aparute în cavitatea bucala).

    Niciun medicament nu poate elimina complet virusul din corpul pisicii, neexistand o medicatie special destinata pentru tratarea pisicilor infectate cu FIV.

    Câteva lucruri pe care ar trebui sa le avem în vedere atunci când este vorba despre FIV:

    • este foarte important ca toate pisicile detinute să fie testate pentru FIV și sa izolam pisicile infectate de cele sanatoase. De asemenea, orice pisica ce urmează să fie introdusa în familie, ar trebui testata înainte de a fi adusă în locuinta cea noua.
    • ar trebui sa nu permitem pisicilor cu FIV accesul afara.
    • pisicile infectate cu FIV ar trebui să fie văzute în mod regulat de către medicul veterinar, ca se ne putem asigura ca schimbari subtile ale starii de sănătate nu vor trece neobservate.
    • pisicile infectate cu FIV pot duce o viața normala. Cele mai multe dintre ele nu prezinta simptome, se simt bine; așadar, ele pot duce o viața normala.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Ii este teama de vizita la medicul veterinar?

    Ii este teama de vizita la medicul veterinar?

    Ii este teama de vizita la medicul veterinar? Acesta poate fi un eveniment foarte stresant pentru pisici; de aceea, mulți proprietari de pisici evita vizita la medicul veterinar dacă nu este absolut necesara. Astfel, multe dintre ele ajung să fie examinate doar atunci când boala este foarte avansata.

    Așadar, pisicile vor avea nevoie de atenție sporita din partea proprietarului și de vizite regulate la medicul veterinar.

    Mai jos, aveți, pe scurt, câteva lucruri de care ar trebui sa țineți cont:

    • Lucrați cu pisica de când este foarte mica și continuați pe tot parcusul vieții
    • Alegeți cușca potrivita
    • Obișnuiți pisica cu prezenta custii
    • Faceți din cușca un accesoriu plăcut
    • Nu fortati pisica
    • Nu prelungiti deplasarile inutil
    • Recompensati pisica după fiecare experiența
    • Pregătiți plecarea

    Ce putem face?

    Exista câteva lucruri pe care le putem face pentru a reduce nivelul de stres al pisicii cauzat de vizitele la medicul veterinar:

    • Metoda de transport

    Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le puteți face pentru a reduce stresul pisicii este sa alegeți o metoda adecvată de transport.

    Pisicile scoase din mediul lor sunt speriate și simt nevoia să se ascundă – asta înseamnă ca trebuie sa alegem o metoda de transport care sa ii îndeplinească aceasta nevoie. Recomandat este sa folosiți o cușca de transport, deoarece aceasta este cea mai sigură și confortabila metoda. O pisica transportata în brațe se va simți vulnerabila și întotdeauna va exista riscul de a se speria, putand sa sara din brațele proprietarului, accidentandu-l pe acesta, dar și pe ea insasi.

    Cușca de transport ideala este una rezistenta, ușor de igienizat, cu o deschidere mare care sa permita accesul cu ușurința pisicii și cu partea superioara detasabila (dacă partea superioara este detasabila, asta ii poate permite pisicii sa rămână în partea inferioara a custii pe parcursul examinarii, lucru menit sa ii reducă stresul).

    Recomandat este sa evitati cuștile de transport care au zone multe/mari transparente, pentru ca acestea vor face pisica să se simtă expusa, neindeplinid nevoia ei de a se ascunde.

    Pentru confort, ar trebui sa asezati un asternut moale (ex: pătura, pernuta etc) în partea inferioara a custii de transport. De asemenea, ideal este sa acoperițizonele transparente ale custii (puteți utiliza o pătura sau un prosop), ferind pisica de privirile curioase, oferindu-i, astfel, un plus de siguranța.

    De multe ori, proprietarii se confrunta cu refuzul pisicii de a intra în cușca de transport. Asta se întâmpla pentru ca cele mai multe dintre ele au ocazia sa vadă cușca de transport doar înaintea unei vizite la medicul veterinar, asociind, astfel, cușca cu stresul provocat de ieșirea din casa.

    Putem ajuta pisica sa își depaseasca frica de cușca de transport dezvoltand asocieri pozitive cu aceasta. Primul pas este sa lasam cușca la dispoziția pisicii, într-un loc în care sa ii fie accesibilă. În acest fel, cușca va deveni familiara și va dobandi „mirosul de acasa”. Cușca va putea fi folosită pe post de culcus si/sau loc de recompensare.

    • Pastrati-va calmul

    Este esential sa va păstrați calmul. Nu numai tonul vocii va influența starea de spirit a pisicii, dar și emotiile dumneavoastră. Încercați sa vorbiți blând cu pisicuta și sa rămâneți calm, atât înainte de plecarea de acasă, cât și pe drum și pe parcursul vizitei la cabinetul veterinar.

    • Folosiți-vă de hrana

    Puteți sa va folosiți de hrana sau de recompense pentru a face mai plăcută vizita la medicul veterinar. Un mod de a face asta este sa reduceti portia de hrana de dinaintea plecarii – în felul acesta, șansele ca pisica sa accepte recompense vor crește. Medicul veterinar ii va putea oferi recompense pisicii în timpul examinarii, lucru ce o va ajuta sa dezvolte asocieri pozitive cu sala de examinare.

    • Medicamentatie

    În cazul pisicilor extrem de stresate, se poate recurge și la medicamentatie pentru ameliorarea stresului; discutati cu medicul veterinar pentru a primi o recomandare adecvată, adaptata la nevoile pisicii dumneavoastră.

    Pentru a înțelege mai bine pisicile, nevoile și comportamentul lor, trebuie sa ținem cont de câteva particularitati innascute ale acestor animale.

    La origine, pisica este un animal solitar, de dimensiuni reduse în comparație cu alte animale. Aceste trasaturi declanseaza instictiv niște comportamente defensive.

    Pisicile pot diferi foare mult intre ele. Unele sunt extrem de fricoase, iar altele sunt extrem de prietenoase. Unele devin agresive în fata stresului, altele „îngheață”. În general, pisicile care au acces afara și interactioneaza cu mulți oameni sunt mai puțin fricoase. De obicei, masculii sunt mai puțin fricosi. Pisicile foarte tinere (puii de pisica) sunt destul de tolerante cu schimbarile de mediu. Pe masura ce cresc, devin din ce în ce mai precaute și mai fricoase.

    Animal solitar

    Pisica nu se poate baza pe grup pentru a fi atenționată sau aparata. De aceea, este foarte precauta. Când ajunge în locuri noi, initial inspecteaza cu atenție împrejurimile pentru posibile pericole (proces care poate dura de la câteva minute la câteva zile) și abia apoi se relaxează. Astfel, în mediul familiar (ex: acasă) pisica este relaxata, ii place sa privească pe geam și cauta se exploreze teritorii noi. Atunci când este scoasa forțat din mediul ei (ex: vizita la medicul veterinar), pisica devine foarte neliniștita și ar vrea să fie ascunsă (nu la geam) pana când revine în mediul familiar, sau se obisnuieste cu noul mediu (care poate dura de la câteva ore la câteva zile).

    Dimeniuni reduse

    Acest lucru înseamnă ca pisica poate deveni prada pentru o multitudine de animale mai mari. În salbaticie, pradatorii vânează cu precadere animalele care dau semne de boala deoarece sunt mai ușor de prins. Tocmai de aceea, instinctul natural al pisicilor le dicteaza (indiferent dacă locuiesc în casa sau au acces afara) sa își ascundă suferintele pentru a nu deveni ținta pradatorilor. Asta înseamnă ca în stadiile incipiente ale bolii, în cel mai bun caz, dacă sunteți foarte atent, singurul lucru pe care îl veți putea observa va fi ca pisica este mai tăcută și mai retrasa; dar, de cele mai multe ori, nu veți sesiza nici o schimbare în stadiile incipiente ale bolii. De asemenea, înseamnă ca o pisica poate deveni destul de bolnava înainte sa puteți realiza ca exista o problemă de sănătate.

    De asemenea, în situații amenintatoare (ex: întâlnirea cu persoane sau animale noi; schimbarea forțată a mediului – când este scoasa din casa; situații neasteptate – pregatirea custii pentru transport), pisica va cauta să fugă și să se ascundă pana la dispariția potențialului pericol. Dacă nu se poate ascunde, nivelul de adrenalina și nivelul de stres se vor accentua. De aceea, în situații stresante, pisica are nevoie de un loc în care să se simtă în siguranța: spațiu intunecos, mic cu o deschidere redusa prin care poate urmări ce se întâmpla.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Parazitii externi

    Parazitii externi

    Parazitii externi (numiti și ectoparaziti) pot provoca alergii, infectii cutanate, leziuni autoinduse.

    Parazitii externi pot reprezenta o problemă serioasa pentru cainii/pisicile de toate varstele, fiind vectori ai unor boli infectioase și zoonotice – dintre care, unele, pot fi fatale.

    Cei mai comuni paraziți externi care pot infesta cainele/pisica de companie sunt puricii, capusele, raiele si paduchii.

    Tipuri de paraziți externi

    Dintre parazitii externi mentionati anterior, cel mai frecvent întâlniți sunt puricii și capusele.

    • Purici

    Puricii sunt ectoparaziti hemofagi (se hrănesc cu sange), de dimensiuni mici. Ei trec prin 4 stadii de viața: ou, larva, nimfa și adult.

    Ouale de purici sunt depuse pe pielea gazdei, cad în mediu, continuand apoi dezvoltarea, spre al doilea stadiu de viața – larvele vor trai în zone calduroase, umede și întunecate.

    În cazul în care nu găsește gazda, puricele poate rămâne in următorul stadiu de viața (nimfa), pana la 6 luni. Acest lucru este important de păstrat în vedere în cazul în care va confruntati cu o infestatie, pentru o abordare eficiența.

    Ajunsi în stadiul de adult, puricii își găsesc o gazda și în decursul a câtorva minute, încep deja să se hraneasca. Chiar după 24h de când au început să se hraneasca, pot depune ouă.

    Puricii pot provoca iritatii și prurit, dar nu numai atât; în cazul unor pisici/caini poate apărea și dermatita alergica la purici. De asemenea, o infestatie masivă poate duce la anemie, care, dacă nu este gestionata corect, poate fi chiar fatala.

    Pe lângă neplacerile enumerate anterior, purici pot transmite bacterii și paraziți (precum Diplylidium caninum, parazit intern, a carui gazda intermediara este puricele).

    • Capuse

    Capusele sunt, de asemenea, ectoparaziti hemofagi. Ele trec prin 4 stadii de viața: ou, larva, nimfa șiadult.

    Capusele pot produce iritatii localizate (provocate de muscatura), consuma sânge și, cel mai important, sunt vectori pentru diverse boli (de natura bacteriana, virala, protozoara). Unele dintre aceste boli pot fi fatale. Bolile transmise de capuse pot fi zoonotice (pot fi transmise către om).

    • Raiele

    Raiele sunt paraziți externi de dimensiuni mici. Unele dintre ele pot trai în pielea animalului de companie sau în foliculul firului de par (de exemplu: Demodex spp. sau Sarcoptes spp.); altele, pot trai la nivel cutanat sau în conductul auditiv (de exemplu, Cheyletiella spp., care trăiesc pe suprafața pielii și Otodectes cynotis, care trăiesc în ureche).

    Semnele infestatiei cu raie pot varia. Se pot manifesta, la nivel cutanat, prin prurit, alopecii, dermatite, escoriatii s.a.m.d.. În cazul parazitilor auriculari, pot apărea prurit si/sau acumulari de secretii auriculare.

    • Paduchii

    Paduchii sunt paraziți externi, ce pot fi văzuți cu ochiul liber. În funcție de specie, aceștia au o gazda specifica, de exemplu: om, câine, pisica; ceea ce înseamnă ca o infestatie de paduchi specifici câinelui, nu se va transmite la om sau la pisica.

    Își petrec întreaga viața pe gazda, atasati de firul de par.

    Infestatia cu paduchi poate apărea în cadrul oricarui mediu, dar este mai frecvent întâlnită în mediile aglomerate.

    In cazul infestatiei cu paduchi, pot apărea iritatii, prurit, alopecii.

    Transmiterea paduchilor se face prin contact direct sau prin obiecte ce au fost expuse unui animal infestat.

    În ciuda credintei populare, nu este obligatoriu ca animalul sa locuiască afara pentru a contracta paraziți externi. Dacă proprietarul intra in contact cu animale infestate cu pureci sau trece printr-un mediu infestat, sunt șanse mari sa transmita (fără să fie afectat) propriului animal de companie, parazitii respectivi. Deseori, se întâmpla ca pisici care nu părăsesc locuinta sa viziteze medicul veterinar din cauza unei infestatii cu purici. De asemenea, este important de menționat faptul ca infestarea cu paraziți externi reprezintă un pericol pe tot parcursul anului, nu numai în sezoanele calde.

    Contactul direct sau indirect cu alte animale infectate prezinta un risc de infestare. Acest lucru se poate întâmpla acasă sau în medii frecventate, precum parcuri. Surse din care un animal de companie care trăiește exclusiv în casa se poate infesta cu paraziți externi sunt: pantofii și hainele (prin intermediul cărora, cel mai des, se pot transmite purici), alți vizitatori ai locuintei.

    Preventia este mai buna decât tratarea problemei și, de aceea, este important ca animalul de companie să fie protejat pe tot parcursul anului de parazitii externi, cu ajutorul unui produs eficient. Puteți opta pentru produse tip pipeta sau comprimat oral, care, în general, actioneaza timp de o luna. Astfel, pot fi evitate problemele de sănătate provocate de aceștia, atât pentru animalul de companie, cât și pentru dumneavoastră.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Parazitii intestinali

    Parazitii intestinali

    Parazitii intestinali sunt o problema cu care detinatorii de animale de companie se confrunta frecvent. In continuare, va vom prezenta cateva informatii despre acestia.

    Câinii și pisicile pot fi adesea gazde ale parazitilor interni. Dintre parazitii intestinali, despre care vom discuta în continuare, cei mai comuni sunt nematodele (numiti și viermii rotunzi) si cestodele (numiti și viermii lati).

    Parazitii intestinali pot reprezenta o problemă serioasa pentru juniori, fiind capabili sa provoace anemie, probleme de creștere, probleme gastrointestinale. În cazul indivizilor adulti, deobicei nu apar semne ale infestatiilor cu paraziți intestinali; excepție fac câinii sau pisicile care au sistemul imunitar slăbit sau care suferă și de alte afectiuni. Totuși, indiferent dacă sunt sau nu prezente semne de parazitism intestinal, acesta pune în continuare în pericol sanatatea animalului de companie și a proprietarilor, având în vedere ca unele tipuri de paraziți se pot transmite și la om.

    Tipuri de paraziți

    • Nematodele (viermii rotunzi):

    Viermii rotunzi sunt cei mai întâlniți în rândul cainilor și al pisicilor. Ei pot ajunge sa paraziteze animalul prin mai multe cai: ingerarea oualelor, consumul de alte animale mici ce pot fi gazde ale acestora, prin intermediul laptelui matern, consumul de alimente nepreparate termic (carne cruda); astfel, le este ușor să se raspandeasca.

    Viermii adulti vietuiesc în intestine; cele mai multe animale nu vor prezenta semne, dar, în cazul unei infectii majore, poate apărea voma, pierderea în greutate. De asemenea, uneori, în scaun sau în voma, pot fi observati indivizi adulti.

    Ancylostoma și Trichuris sunt viermi rotunzi frecvent întâlniți la câini și pisici.

    Ancylostoma spp. (viermii cu carlig”) – trăiesc în intestinul subtire și se hrănesc cu sânge; acest lucru poate provoca anemii severe. Larvele pot intra în corpul gazdei pe cale orala, cutanata sau prin intermediul laptelui matern.

    Trichuris spp. (viermii bici) – trăiesc în intestinul gros, unde provoaca iritatii severe. Câinii se pot infecta ingerand ouă ale parazitului, provenite din fecalele altui câine infectat. Parazitismul cu viermi bici poate provoca scaune diareice, sangvinolente.

    • Cestodele (viermii lati):

    Viermii lati se ancoreaza de pereții intestinului subtire. În forma adulta, pot ajunge pana la 30 cm lungime. Pe măsura ce parazitul se maturizează, segmente din acesta se vor desprinde și vor părăsi gazda prin intermediul fecalelor (în acest fel se inmulteste).

    Diplylidium caninum – raspandirea acestora în rândul pisicilor și al cainilor se poate face doar prin intermediul puricilor (gazda intermediara). Oul parazitului este ingerat de către larva de purice, urmând sa continue să se dezvolte pana când puricele ajunge la maturitate. Ca răspuns la muscatura de purice sau în timpul toaletarii, pisica/cainele va înghiți puricele, oul viermelui lat va fi eliberat în interiorul intestinului, va ecloza și apoi se va ancora de intestin.

    Tenia – poate infecta pisica/cainele prin consumul de gazde intermediare, precum: soareci, păsări, iepuri, etc.. De asemenea, infectarea se face prin consumul de carne cruda sau gatita insuficient.

    Echinococcus – parazitul în forma adulta poate măsura în jur de 6mm lungime. Poate avea drept gazda intermediara și omul. Acesta se poate infecta consumand carne contaminată sau ingerand accidental ouă ale parazitului provenite din fecalele pisicii/cainelui.

    În ciuda credintei populare, nu este obligatoriu ca animalul sa locuiască afara pentru a contracta paraziți intestinali. Aproape toți puii de pisica și de câine sunt infectati cu paraziți încă de la naștere, transplacentar sau transmamar (în timpul hranirii). De asemenea, frecvent se întâmpla ca pisici care nu părăsesc locuinta sa viziteze medicul veterinar din cauza unei infestatii cu purici.

    Contactul direct sau indirect cu alte animale infectate poseda un risc de infectare, deobicei pe cale orala, prin intermediul fecalelor contaminate. Acest lucru se poate întâmpla acasă sau în medii frecventate, precum parcuri. Surse din care un animal de companie care trăiește exclusiv în casa se poate infecta cu paraziți intestinali sunt: pantofii proprietarilor, hainele (prin intermediul cărora, cel mai des, se pot transmite purici, care sunt gazde intermediare pentru unii paraziți intestinali, după cum am menționat anterior), alți vizitatori ai locuitei, consumul de carne cruda sau gatita insuficient.

    Preventia este mai buna decât tratarea problemei și, de aceea, este important sa stabiliti împreuna cu medicul veterinar o schema de preventie a parazitilor intestinali, cât și a celor externi. Astfel, pot fi evitate probleme provocate de aceștia, atât pentru animalul de companie, cât și pentru dumneavoastră.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Invatarea pisicii sa foloseasca litiera

    Invatarea pisicii sa foloseasca litiera

    Invatarea pisicii sa foloseasca litiera este, deobicei, mai usoara decat invatatul cainelui sa isi faca nevoile afara. În mod natural, pisicile vor cauta un loc adecvat, nisip/pamant, unde sa isi ingroape dejectiile; totusi, puii tineri de pisica pot necesita ajutor in deprinderea obiceiului de a folosi litiera. Cele mai multe pisici care au cel putin 8 saptamani, vor sti deja sa foloseasca litiera, instinctual si prin imitarea comportamentului mamei, dar unii pui de pisica, în special cei mai tineri, vor avea nevoie de ajutor.

    De cele mai multe ori, este suficient sa ii puneti la dispozitie litiera. Totusi, daca acest lucru nu este suficient, atunci puteti pune in aplicare ideile de mai jos, pentru a determina pisica sa utilizeze in mod corespunzator litiera.

    Atunci cand învatati un pui de pisica sa foloseasca litiera, sunt cateva lucruri pe care le puteti face pentru a creste sansele de reusita.

    Unele dintre indicatiile de mai jos, va pot ajuta si in cazul unei pisici adulte, care este deja obisnuita cu folosirea litierei.

    Cand ii invatam sa foloseasca litiera?

    In jurul varstei de 4 saptamani, puteti incepe invatarea pisicii sa foloseasca litiera. In aceasta perioada, incepe si procesul de intarcare.

    Cum ii invatam sa foloseasca litiera?

    Desi alegerea litierei poate parea un lucru neinsemnat, este important in deprinderea obiceiului de a folosi litiera. Dimensiunea, tipul si numarul de litiere puse la dispozitie sunt detalii de care trebuie sa tineti cont atunci cand incepe procesul de invatare, dar si ulterior.

    • Dimensiunea litierei

    O litiera de dimensiuni standard poate parea prea mare sau intimidanta pentru un pui de pisica. Puteti, in schimb, sa obtati pentru o litiera mai mica, cu dimensiuni estimative de 33/23 cm; rama nu ar trebui sa fie foarte inalta, atfel incat puiul de pisica sa poata intra cu usurinta.

    Litiera ar trebui schimbata cu una mai mare, pe măsura ce pisica creste.

    • Numarul de litiere

    Este recomandat ca numarul de litiere sa fie cu 1 mai mare decat numarul de pisici. Astfel, daca aveti 2 pisici, numarul de litiere ar trebui sa fie 3.

    • Tipul de litiera

    Puteti opta pentru o litiera acoperita sau una neacoperita. Alegerea ar trebui să fie facuta in baza preferintei pisicii, lucru care poate sa difere de la individ la individ.

    • Tipul de asternut pentru litiera

    Clasificarea tipurilor de asternut se poate baza pe capacitatea de aglomerare și pe materialul din care sunt confectionate.

    In functie de capacitatea de aglomerare, se pot clasifica in asternuturi aglomerante (cele care formeaza bulgari atunci cand sunt expuse la umezeala) sau asternuturi neaglomerante (numite si absorbante – cele care absorb umezeala).

    Puteti opta pentru asternut tip nisip clasic sau confectionat din alte materiale, precum silicat, rumegus, celuloza, etc.

    Incercati tipuri diferite de asternut, pentru a decide care este cea mai potrivita varianta pentru pisicuta dumneavoastra.

    • Amplasarea litierelor

    Folosirea litierelor poate fi influentata de locul in care acestea sunt amplasate.

    Evitati: sa asezati toate litierele in acelasi loc, sa le amplasati in dulapuri sau pe etajere.

    Pozitionati litiera in intr-o zona in care sunt putine lucruri care ar putea sa distraga puiul de pisica.

    Litierele ar trebui sa fie distribuite prin casa (cate una la fiecare etaj, daca este cazul); de asemenea, ele ar trebui pozitionate in locuri usor accesibile. Asigurati-va ca nu sunt obstacole in drumul catre litiera (usi inchise, alte animale pe care pisica le evita, etc.).

    Cum ii facem cunostina cu litiera?

    Odata ce ati pregatit toate cele necesare, este timpul sa ii faceti cunostita cu litiera:

    • Aratati-i puiului de pisica locurile in care sunt amplasate litierele si lasati-l sa le adulmece.
    • Asezati pisicuta in litiera si treceti-va degetele prin nisip, pentru a exemplifica “sapatul”.
    • Daca pisicuta nu a utilizat vreuna dintre litiere de prima data, incercati sa o asezati in litiera de fiecare data dupa ce mananca, bea apa,se trezeste, pana cand incepe sa o foloseasca din proprie initiativa.

    Putem folosi recompensarea?

    Incercati sa oferiti recompense atunci cand pisicuta foloseste in mod corect litiera, creand astfel o asociere pozitiva cu actiunea respectiva. Recompensa ar trebui oferita imediat de pisica paraseste litiera.

    Cum mentinem curatenia la litiera?

    Incercati sa indepartati dejectiile dupa fiecare utilizare, apoi completati cu asternut, astfel incat sa mentineti adancimea potrivita pentru sapat.

    Dupa ce pisicuta creste si invata sa foloseasca litiera constant, puteti sa intepartati dejectiile o data pe zi.

    Periodic, litierele trebuie golite complet si apoi curatate (cele mai multe asternuturi neaglomerante au propriile recomandari de utilizare).

    Ce facem daca pisicuta nu foloseste litiera?

    In cazul in care invatarea folosirii litierei nu da roade, puteti incerca sa:

    • Evaluati amplasarea litierei: sunt accesibile, nu sunt amplasate in locuri zgomotoase, nu sunt ascunse in colturi, accesul pisicutei la litiera nu este restrictionat de catre o alta pisica.
    • Incercati sa schimbati litiera sau tipul de asternut.
    • Curatati litiera mai des.
    • Incercati sa folositi vaporizatori de feromoni felini in zona litierei, pentru a ameliora stresul pisicii, facand-o sa se simta mai comod in mediu.

    In unele cazuri, acest comportament poate fi rezultatul unor afectiuni medicale – incercati sa discutati cu medicul veterinar.

    Daca doresti mai multe informatii despre puiul de pisica, fa o programare si discuta cu medicii nostri.