Categorie: Training and Behavior

  • Hipertiroidismul felin

    Hipertiroidismul felin

    Hipertiroidismul este o boala endocrina provocata de secretia excesiva de hormoni tiroidieni. Este o boala frecvent intalnita la pisicile cu varsta de peste 8 ani.

    Glandele tiroide sunt doua glande pereche, situate in zona gatului. In cazul unei pisici sanatoase, aceste glande sunt de dimensiunea unui bob de orez; in cazul unei pisici cu hipertiroidism, dimensiunea acestora va creste considerabil.

    Ce simptome pot aparea?

    In faza incipienta a bolii, nu exista simptome. Ulterior, acestea se vor manifesta gradual, existand astfel riscul ca boala sa treaca neobservata inca o vreme. Deobicei, atunci cand sunt observate simptome, hipertiroidismul a adus deja efecte negative – care, de cele mai multe ori, sunt ireversibile – asupra organismului.

    Hormonii tiroidieni au un rol major in rata metabolica a organismului; de aceea, un simpton foarte comun al acestei boli este pierderea in greutate, in ciuda unui apetit bun – poate chiar exagerat.

    Pot aparea voma si diareea, din cauza supraalimentarii si a schimbarilor metabolismului intestinal.

    Unele pisici vor consuma mai multa apa si vor elimina un volum mai mare de urina decat in mod obisnuit (dar sunt multe alte afectiuni care pot provoca acest simptom).

    Un alt simpton foarte comun este hiperactivitatea; pot aparea si alte schimbari comportamentale, precum agresivitatea sau vocalizarea (mieunatul) crescuta. Deobicei, pisicile care sufera de hipertiroidism, dau impresia ca sunt surprinzator de active si de energice pentru varsta lor; din pacate, acest efect al excesului de hormoni tiroidinei este depasit de impactul negativ asupra inimii, musculaturii si vaselor de sange, care sunt suprasolicitate de hipertiroidism. Este important sa intelegem ca, desi nivelul crescut de energie al unei pisici cu hipertiroidism este placut, urmarile negative care vin odata cu asta sunt daunatoare; tratamentul hipertiroidismului, deobicei, “incetineste” pisica, determinand o scadere a nivelului de energie, lucru benefic pentru sanatatea pisicii.

    In timpul examinarii, la ascultatie, medicul veterinar poate detecta puls accelerat sau murmur cardiac, cauzate de rata metabolica crescuta, care efecteaza cordul. De asemenea, este posibil ca medicul veterinar sa poata simti glandele tiroide marite in volum, doar palpand zona inferioara a gatului.

    Cum se stabileste diagnosticul?

    De cele mai multe ori, hipertiroidismul poate fi diagnosticat prin-un test de rutina pentru hormonul tiroidian (T4). Acest test este unul simplu, de sange, care masoara nivelul de hormon tiroidian care circula in sange. Rareori, unele pisici suspectate de hipertiroidism vor avea un rezultat incadrat in zona normala sau in zona gri; in aceste cazuri, vor fi recomandate teste suplimentare, pentru a determina daca hipertiroidismul este intr-adevar prezent.

    Printre recomandari, pot fi si examene radiologice sau ecografice, pentru a evalua daca si cat de mult este afectat cordul de hipertiroidism.

    Care este tratamentul pentru hipertiroidism?

    Hipertiroidismul poate fi gestionat prin mai multe metode: o dieta speciala si foarte stricta, medicatie zilnica, indepartarea chirurgicala a glandelor tiroidiene sau prin tratament cu iod radioactiv. Fiecare metoda de tratament are avantaje si dezavantaje. Alegerea tratamentului tine de particularitatile fiecarui pacient in parte.

    • Iodul radioactiv

    Acesta se administreaza injectabil, urmand sa se acumuleze in glanda tiroida si sa distruga tesutul anormal. Acest tratament se poate administra doar in spitale licentiate sa manevreze substante radioactive, lucru ce limiteaza disponibilitatea acestui serviciu. Pisica va ramane spitalizata pana ce o mare cantitate din iodul radioactiv a fost eliminata din corp, lucru care dureaza, deobicei, cateva zile. Chiar si dupa externare, timp de cateva saptamani, trebuie luate unele masuri de precautie pentru a reduce riscul de expunere al proprietarilor. Deobicei, acest tratament este preferat fata de celelalte: este foarte eficient, iar sansele de recidiva sunt foarte mici, nu este necesar ca ulterior sa fie administrata medicatie zilnica.

    • Indepartarea chirugicala a glandelor tiroidiene

    Aceasta metoda de tratament necesita, initial, administrarea de medicamente (cum este descris mai sus), pentru a controla hipertiroidismul si a face pisica sa fie intr-o stare mai buna pentru interventia chirugicala.

    Principalul dezavantaj al indepartarii chirurgicale a glandei afectate este acela ca in jur de 70% dintre pisicile cu hipertiroidism, ulterior vor dezvolta afectiunea din tesutul tiroidian/cealalata glanda ramasa/alt tesut tiroidian aflat in corp. Asadar, hipertiroidismul adesea reapare la luni sau ani dupa interventia chirugicala. Este posibil ca ambele glande tiroidiene sa fie indepartate, dar apoi va fi necesara administrarea de medicatie zilnica pe tot parcursul vietii.

    • Medicatie

    Aceasta metoda de tratament consta in administrarea zilnica de comprimate orale. Ele vor controla boala, dar nu o vor trata – vor trebui administrate pe tot parcursul vietii.

    Este important ca periodic (conform recomandarilor medicului veterinar) sa fie efectuat testul de masurare al nivelului de hormoni tiroidieni, pentru a verifica daca medicatia functioneaza adecvat si daca doza folosita este potrivita pentru pisica dumneavoastra.

    • Dieta

    Aceasta metoda de tratament este indeosebi aleasa pentru pacientii in faza incipienta a bolii, cand afectiunea este descoperita, adesea, accidental, in timpul efectuarii analizelor de rutina.

    Pentru pisicile in faza incipienta sau fara simptomatologie, utilizarea unei diete speciale cu un nivel foarte scazut de iod, poate controla secretia glandelor tiroidiene.

    Cum putem preveni aceasta afectiune?

    In prezent, nu sunt cunoscute metode de preventie a acestei boli, dar diagnosticarea timpurie scade riscul aparitiei problemelor secundare si imbunatateste prognisticul. De aceea, se recomanda testarea anuala (T4) a tuturor pisicilor cu varsta de peste 7 ani.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Virusul imunodeficientei feline – FIV

    Virusul imunodeficientei feline – FIV

    Virusul imunodeficientei feline (FIV) este similar cu virusul HIV întâlnit la oameni (FIV nu se va transmite la om, iar HIV nu se va transmite la pisica). El provoaca o infecție ireversibila, ce va cauza deficiente imunitare care, eventual, vor face ca pisica să fie foarte vulnerabila la alte boli secundare (de exemplu: diaree cronica, afectiuni dermatologice).

    Acest virus este un organism care supraviețuiește invadand celulele sanatoase ale corpului și preluand controlul mecanismului pe care celulele îl folosesc pentru replicare. În acest fel, virusul va ramane prezent în generațiile viitoare de celule.

    FIV este răspândit, de cele mai multe ori, prin muscatura, de la o pisica infectata la una sănătoasă. Rareori, acest virus poate fi transmis de la pisica infectata către pui, prin procesul de alaptare.

    Ce se întâmpla in infectia cu FIV?

    Virusul poate slabi sistemul imunitar al pisicii, facand-o vulnerabila în fata altor organisme infectioase, precum bacterii, alte virusuri, fungi, etc. De asemenea, virusul poate distruge celulele sanatoase, astfel încât nu vor mai funcționa corect.

    Initial, în primele săptămâni de la infectare, în timp ce virusul se răspândește în organism, pisica poate prezenta febra, limfonoduli reactivi sau alte semne ușoare de boala ce vor trece neobservate. După aceasta perioada, deobicei, virusul trece în stadiul latent, vreme în care pisica pare sănătoasă; totuși, virusul va continua sa deterioreze celulele corpului și sa slabeasca sistemul imunitar. Stadiul latent poate dura mai mulți ani; ulterior, pot apărea și semne clinice.

    Simptomele pot fi:

    • infectii ale urechilor sau ale pielii;
    • diaree;
    • anemie;
    • inflamatie gingivala;
    • afectiuni respiratorii;
    • comportament anormal;

    Simptomele prezentate depind de tipul de celule pe care virusul „alege” sa îl infecteze. De asemenea, simptomele enumerate anterior sunt vagi, ele putand fi cauzate de un numar mare de alte afectiuni, complet fără legătura cu FIV.

    FIV poate fi detectat cu ajutorul unui test rapid de sânge. Având în vedere faptul ca niciun test nu are acuratete de 100% și ca anumiti factori pot determina aparitia unui rezultat fals pozitiv, în unele cazuri se poate recomanda retestarea, pentru confirmarea diagnosticului.

    Tratament

    Recomandarea este ca pisicilor infectate cu FIV să nu li se permita accesul afara și să fie izolate de alte pisici. Izolarea are ca scop prevenirea infectarii cu FIV a altor pisici, dar și mentinerea sănătății pisicii infectate cu FIV, care, având sistemul imunitar slăbit, va fi mult mai vulnerabila în fata alor afectiuni cu care se poate întâlni.

    În cazul pisicilor infectate cu FIV, dar care nu prezinta simptome, nu este necesara medicatie. Ele necesita, totuși, atenție sporita. Astfel, vom putea observa alte noi probleme care pot semnala o infecție secundara sau alte complicatii ale infectiei cu FIV. Atunci când (și dacă) apar complicatii, afecțiunile secundare vor fi tratate direct. Tratamentul poate include antibiotice (pentru tratarea infectiilor bacteriene secundare, aparute din cauza sistemului imunitar slăbit), transfuzii (în cazul anemiilor), proceduri dentare (pentru complicatii aparute în cavitatea bucala).

    Niciun medicament nu poate elimina complet virusul din corpul pisicii, neexistand o medicatie special destinata pentru tratarea pisicilor infectate cu FIV.

    Câteva lucruri pe care ar trebui sa le avem în vedere atunci când este vorba despre FIV:

    • este foarte important ca toate pisicile detinute să fie testate pentru FIV și sa izolam pisicile infectate de cele sanatoase. De asemenea, orice pisica ce urmează să fie introdusa în familie, ar trebui testata înainte de a fi adusă în locuinta cea noua.
    • ar trebui sa nu permitem pisicilor cu FIV accesul afara.
    • pisicile infectate cu FIV ar trebui să fie văzute în mod regulat de către medicul veterinar, ca se ne putem asigura ca schimbari subtile ale starii de sănătate nu vor trece neobservate.
    • pisicile infectate cu FIV pot duce o viața normala. Cele mai multe dintre ele nu prezinta simptome, se simt bine; așadar, ele pot duce o viața normala.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Ii este teama de vizita la medicul veterinar?

    Ii este teama de vizita la medicul veterinar?

    Ii este teama de vizita la medicul veterinar? Acesta poate fi un eveniment foarte stresant pentru pisici; de aceea, mulți proprietari de pisici evita vizita la medicul veterinar dacă nu este absolut necesara. Astfel, multe dintre ele ajung să fie examinate doar atunci când boala este foarte avansata.

    Așadar, pisicile vor avea nevoie de atenție sporita din partea proprietarului și de vizite regulate la medicul veterinar.

    Mai jos, aveți, pe scurt, câteva lucruri de care ar trebui sa țineți cont:

    • Lucrați cu pisica de când este foarte mica și continuați pe tot parcusul vieții
    • Alegeți cușca potrivita
    • Obișnuiți pisica cu prezenta custii
    • Faceți din cușca un accesoriu plăcut
    • Nu fortati pisica
    • Nu prelungiti deplasarile inutil
    • Recompensati pisica după fiecare experiența
    • Pregătiți plecarea

    Ce putem face?

    Exista câteva lucruri pe care le putem face pentru a reduce nivelul de stres al pisicii cauzat de vizitele la medicul veterinar:

    • Metoda de transport

    Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le puteți face pentru a reduce stresul pisicii este sa alegeți o metoda adecvată de transport.

    Pisicile scoase din mediul lor sunt speriate și simt nevoia să se ascundă – asta înseamnă ca trebuie sa alegem o metoda de transport care sa ii îndeplinească aceasta nevoie. Recomandat este sa folosiți o cușca de transport, deoarece aceasta este cea mai sigură și confortabila metoda. O pisica transportata în brațe se va simți vulnerabila și întotdeauna va exista riscul de a se speria, putand sa sara din brațele proprietarului, accidentandu-l pe acesta, dar și pe ea insasi.

    Cușca de transport ideala este una rezistenta, ușor de igienizat, cu o deschidere mare care sa permita accesul cu ușurința pisicii și cu partea superioara detasabila (dacă partea superioara este detasabila, asta ii poate permite pisicii sa rămână în partea inferioara a custii pe parcursul examinarii, lucru menit sa ii reducă stresul).

    Recomandat este sa evitati cuștile de transport care au zone multe/mari transparente, pentru ca acestea vor face pisica să se simtă expusa, neindeplinid nevoia ei de a se ascunde.

    Pentru confort, ar trebui sa asezati un asternut moale (ex: pătura, pernuta etc) în partea inferioara a custii de transport. De asemenea, ideal este sa acoperițizonele transparente ale custii (puteți utiliza o pătura sau un prosop), ferind pisica de privirile curioase, oferindu-i, astfel, un plus de siguranța.

    De multe ori, proprietarii se confrunta cu refuzul pisicii de a intra în cușca de transport. Asta se întâmpla pentru ca cele mai multe dintre ele au ocazia sa vadă cușca de transport doar înaintea unei vizite la medicul veterinar, asociind, astfel, cușca cu stresul provocat de ieșirea din casa.

    Putem ajuta pisica sa își depaseasca frica de cușca de transport dezvoltand asocieri pozitive cu aceasta. Primul pas este sa lasam cușca la dispoziția pisicii, într-un loc în care sa ii fie accesibilă. În acest fel, cușca va deveni familiara și va dobandi „mirosul de acasa”. Cușca va putea fi folosită pe post de culcus si/sau loc de recompensare.

    • Pastrati-va calmul

    Este esential sa va păstrați calmul. Nu numai tonul vocii va influența starea de spirit a pisicii, dar și emotiile dumneavoastră. Încercați sa vorbiți blând cu pisicuta și sa rămâneți calm, atât înainte de plecarea de acasă, cât și pe drum și pe parcursul vizitei la cabinetul veterinar.

    • Folosiți-vă de hrana

    Puteți sa va folosiți de hrana sau de recompense pentru a face mai plăcută vizita la medicul veterinar. Un mod de a face asta este sa reduceti portia de hrana de dinaintea plecarii – în felul acesta, șansele ca pisica sa accepte recompense vor crește. Medicul veterinar ii va putea oferi recompense pisicii în timpul examinarii, lucru ce o va ajuta sa dezvolte asocieri pozitive cu sala de examinare.

    • Medicamentatie

    În cazul pisicilor extrem de stresate, se poate recurge și la medicamentatie pentru ameliorarea stresului; discutati cu medicul veterinar pentru a primi o recomandare adecvată, adaptata la nevoile pisicii dumneavoastră.

    Pentru a înțelege mai bine pisicile, nevoile și comportamentul lor, trebuie sa ținem cont de câteva particularitati innascute ale acestor animale.

    La origine, pisica este un animal solitar, de dimensiuni reduse în comparație cu alte animale. Aceste trasaturi declanseaza instictiv niște comportamente defensive.

    Pisicile pot diferi foare mult intre ele. Unele sunt extrem de fricoase, iar altele sunt extrem de prietenoase. Unele devin agresive în fata stresului, altele „îngheață”. În general, pisicile care au acces afara și interactioneaza cu mulți oameni sunt mai puțin fricoase. De obicei, masculii sunt mai puțin fricosi. Pisicile foarte tinere (puii de pisica) sunt destul de tolerante cu schimbarile de mediu. Pe masura ce cresc, devin din ce în ce mai precaute și mai fricoase.

    Animal solitar

    Pisica nu se poate baza pe grup pentru a fi atenționată sau aparata. De aceea, este foarte precauta. Când ajunge în locuri noi, initial inspecteaza cu atenție împrejurimile pentru posibile pericole (proces care poate dura de la câteva minute la câteva zile) și abia apoi se relaxează. Astfel, în mediul familiar (ex: acasă) pisica este relaxata, ii place sa privească pe geam și cauta se exploreze teritorii noi. Atunci când este scoasa forțat din mediul ei (ex: vizita la medicul veterinar), pisica devine foarte neliniștita și ar vrea să fie ascunsă (nu la geam) pana când revine în mediul familiar, sau se obisnuieste cu noul mediu (care poate dura de la câteva ore la câteva zile).

    Dimeniuni reduse

    Acest lucru înseamnă ca pisica poate deveni prada pentru o multitudine de animale mai mari. În salbaticie, pradatorii vânează cu precadere animalele care dau semne de boala deoarece sunt mai ușor de prins. Tocmai de aceea, instinctul natural al pisicilor le dicteaza (indiferent dacă locuiesc în casa sau au acces afara) sa își ascundă suferintele pentru a nu deveni ținta pradatorilor. Asta înseamnă ca în stadiile incipiente ale bolii, în cel mai bun caz, dacă sunteți foarte atent, singurul lucru pe care îl veți putea observa va fi ca pisica este mai tăcută și mai retrasa; dar, de cele mai multe ori, nu veți sesiza nici o schimbare în stadiile incipiente ale bolii. De asemenea, înseamnă ca o pisica poate deveni destul de bolnava înainte sa puteți realiza ca exista o problemă de sănătate.

    De asemenea, în situații amenintatoare (ex: întâlnirea cu persoane sau animale noi; schimbarea forțată a mediului – când este scoasa din casa; situații neasteptate – pregatirea custii pentru transport), pisica va cauta să fugă și să se ascundă pana la dispariția potențialului pericol. Dacă nu se poate ascunde, nivelul de adrenalina și nivelul de stres se vor accentua. De aceea, în situații stresante, pisica are nevoie de un loc în care să se simtă în siguranța: spațiu intunecos, mic cu o deschidere redusa prin care poate urmări ce se întâmpla.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Invatarea pisicii sa foloseasca litiera

    Invatarea pisicii sa foloseasca litiera

    Invatarea pisicii sa foloseasca litiera este, deobicei, mai usoara decat invatatul cainelui sa isi faca nevoile afara. În mod natural, pisicile vor cauta un loc adecvat, nisip/pamant, unde sa isi ingroape dejectiile; totusi, puii tineri de pisica pot necesita ajutor in deprinderea obiceiului de a folosi litiera. Cele mai multe pisici care au cel putin 8 saptamani, vor sti deja sa foloseasca litiera, instinctual si prin imitarea comportamentului mamei, dar unii pui de pisica, în special cei mai tineri, vor avea nevoie de ajutor.

    De cele mai multe ori, este suficient sa ii puneti la dispozitie litiera. Totusi, daca acest lucru nu este suficient, atunci puteti pune in aplicare ideile de mai jos, pentru a determina pisica sa utilizeze in mod corespunzator litiera.

    Atunci cand învatati un pui de pisica sa foloseasca litiera, sunt cateva lucruri pe care le puteti face pentru a creste sansele de reusita.

    Unele dintre indicatiile de mai jos, va pot ajuta si in cazul unei pisici adulte, care este deja obisnuita cu folosirea litierei.

    Cand ii invatam sa foloseasca litiera?

    In jurul varstei de 4 saptamani, puteti incepe invatarea pisicii sa foloseasca litiera. In aceasta perioada, incepe si procesul de intarcare.

    Cum ii invatam sa foloseasca litiera?

    Desi alegerea litierei poate parea un lucru neinsemnat, este important in deprinderea obiceiului de a folosi litiera. Dimensiunea, tipul si numarul de litiere puse la dispozitie sunt detalii de care trebuie sa tineti cont atunci cand incepe procesul de invatare, dar si ulterior.

    • Dimensiunea litierei

    O litiera de dimensiuni standard poate parea prea mare sau intimidanta pentru un pui de pisica. Puteti, in schimb, sa obtati pentru o litiera mai mica, cu dimensiuni estimative de 33/23 cm; rama nu ar trebui sa fie foarte inalta, atfel incat puiul de pisica sa poata intra cu usurinta.

    Litiera ar trebui schimbata cu una mai mare, pe măsura ce pisica creste.

    • Numarul de litiere

    Este recomandat ca numarul de litiere sa fie cu 1 mai mare decat numarul de pisici. Astfel, daca aveti 2 pisici, numarul de litiere ar trebui sa fie 3.

    • Tipul de litiera

    Puteti opta pentru o litiera acoperita sau una neacoperita. Alegerea ar trebui să fie facuta in baza preferintei pisicii, lucru care poate sa difere de la individ la individ.

    • Tipul de asternut pentru litiera

    Clasificarea tipurilor de asternut se poate baza pe capacitatea de aglomerare și pe materialul din care sunt confectionate.

    In functie de capacitatea de aglomerare, se pot clasifica in asternuturi aglomerante (cele care formeaza bulgari atunci cand sunt expuse la umezeala) sau asternuturi neaglomerante (numite si absorbante – cele care absorb umezeala).

    Puteti opta pentru asternut tip nisip clasic sau confectionat din alte materiale, precum silicat, rumegus, celuloza, etc.

    Incercati tipuri diferite de asternut, pentru a decide care este cea mai potrivita varianta pentru pisicuta dumneavoastra.

    • Amplasarea litierelor

    Folosirea litierelor poate fi influentata de locul in care acestea sunt amplasate.

    Evitati: sa asezati toate litierele in acelasi loc, sa le amplasati in dulapuri sau pe etajere.

    Pozitionati litiera in intr-o zona in care sunt putine lucruri care ar putea sa distraga puiul de pisica.

    Litierele ar trebui sa fie distribuite prin casa (cate una la fiecare etaj, daca este cazul); de asemenea, ele ar trebui pozitionate in locuri usor accesibile. Asigurati-va ca nu sunt obstacole in drumul catre litiera (usi inchise, alte animale pe care pisica le evita, etc.).

    Cum ii facem cunostina cu litiera?

    Odata ce ati pregatit toate cele necesare, este timpul sa ii faceti cunostita cu litiera:

    • Aratati-i puiului de pisica locurile in care sunt amplasate litierele si lasati-l sa le adulmece.
    • Asezati pisicuta in litiera si treceti-va degetele prin nisip, pentru a exemplifica “sapatul”.
    • Daca pisicuta nu a utilizat vreuna dintre litiere de prima data, incercati sa o asezati in litiera de fiecare data dupa ce mananca, bea apa,se trezeste, pana cand incepe sa o foloseasca din proprie initiativa.

    Putem folosi recompensarea?

    Incercati sa oferiti recompense atunci cand pisicuta foloseste in mod corect litiera, creand astfel o asociere pozitiva cu actiunea respectiva. Recompensa ar trebui oferita imediat de pisica paraseste litiera.

    Cum mentinem curatenia la litiera?

    Incercati sa indepartati dejectiile dupa fiecare utilizare, apoi completati cu asternut, astfel incat sa mentineti adancimea potrivita pentru sapat.

    Dupa ce pisicuta creste si invata sa foloseasca litiera constant, puteti sa intepartati dejectiile o data pe zi.

    Periodic, litierele trebuie golite complet si apoi curatate (cele mai multe asternuturi neaglomerante au propriile recomandari de utilizare).

    Ce facem daca pisicuta nu foloseste litiera?

    In cazul in care invatarea folosirii litierei nu da roade, puteti incerca sa:

    • Evaluati amplasarea litierei: sunt accesibile, nu sunt amplasate in locuri zgomotoase, nu sunt ascunse in colturi, accesul pisicutei la litiera nu este restrictionat de catre o alta pisica.
    • Incercati sa schimbati litiera sau tipul de asternut.
    • Curatati litiera mai des.
    • Incercati sa folositi vaporizatori de feromoni felini in zona litierei, pentru a ameliora stresul pisicii, facand-o sa se simta mai comod in mediu.

    In unele cazuri, acest comportament poate fi rezultatul unor afectiuni medicale – incercati sa discutati cu medicul veterinar.

    Daca doresti mai multe informatii despre puiul de pisica, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Socializarea juniorilor

    Socializarea juniorilor

    Socializarea juniorilor nu presupune doar interactiunea lor cu animale din cadrul aceleasi specii. In timp ce aceste interactiuni ii ajuta sa invete sa se comporte precum un caine sau o pisica normala, asta este doar o parte din ceea ce inseamna notiunea de socializare. Socializarea reprezinta acomodarea puilor de pisica si de caine cu oamenii, cu alte animale si cu lucruri pe care le vor intalni frecvent pe parcusul vietii ca adulti; reprezinta invatarea acceptarii elementelor din jurul lor ca fiind normale.

    Pe parcursul acestei perioade de invatare accelerata, animalele dezvolta atasamente sociale si abilitati de indentificare ale speciilor. Astfel, expunerea la felurite specii, medii si situatii poate ajuta majoritarea juniorilor sa devina familiarizati cu diversi stimuli.

    Socializarea juniorilor este cruciala pentru sanatatea si bunastarea acestora, dar si pentru siguranta proprietarilor. Cainii si pisicile care au parte de o socializare limitata, pot deveni intoleranti fata de alte animale, oameni, locuri sau sunete necunoscute. Aceste animale pot avea o calitate scazuta a vietii si dificultate in a primi ingrijire medicala, atunci cand este cazul.

    Stadii de socializare

    Perioada de socializare poate fi divizata in doua stadii: primar si secundar.

    • Stadiul primar

    Stadiul primar de socializare incepe in jurul varstei de 3 saptamani si se incheie in jurul varstei de 6 saptamani. Aceasta perioada este esentiala pentru dezvoltarea abilitatii de socializare cu animale din cadrul aceleasi specii, dar si cu cele din specii diferite. Juniorii invata comportamente sociale, dar si joaca si temperarea muscatului si zgariatului, prin interactiunea cu ceilalti membri din cuib.

    • Stadiul secundar

    Stadiul secundar de socializare incepe in jurul varstei de 6 saptamani si se incheie in jurul varstei de 12 saptamani. In aceasta perioada, juniorii pot invata sa formeze legaturi cu oamenii. De asemenea, aceasta este, deobicei, perioada cand juniorul este integrat intr-o noua familie.

    In cadrul acestui stadiu, juniori ar trebui sa fie expusi la o diversitate mare de stimuli, precum vizitele la medicul veterinar, toaletajul, plimbarile cu masina, calatoriile cu cusca de transport, zgomote, oameni si animale noi.

    Unele rase de caini au o perioada de socializare mai lunga, ce poate dura pana la varsta de 16 saptamani; acest fenomen poate aparea si la unele pisici, perioada prelungindu-se pana la varsta de 9 saptamani.

    Este recomandat ca juniorii sa viziteze cabinetul veterinar si in afara momentelor in care se executa vaccinari sau alte manopere medicale, pentru a putea primi atentie pozitiva, recompense – lucruri ce ii pot ajuta ca pe viitor sa creeze o asociere pozitiva cu locul in cauza. De asemenea, ideal ar fi ca juniorii sa cunosca o persoana noua in fiecare zi.

    Medicul veterinar va poate recomanda suplimente si/sau feromoni care le pot oferi sustinere. In cadrul unui studiu, s-a constatat ca puii de catel care au purtat zgarzi cu feromoni, au fost descrisi de catre proprietari ca fiind mai sociabili si mai dispusi sa se adapteze la schimbari.

    Contrar credintei generale, comportamentul temator al cainelui (ex: un caine fricos) nu se va rezolva de la sine, odata cu varsta. In general, toate comportamentele anormale, lasate netratate, se vor inrautati in timp.

    Indivizii fricosi pot fi recunoscuti foarte usor. Sunt reticenti in privinta explorarii mediului. Deseori se ascund, stau in preajma proprietarului sau refuza sa isi paraseasca cusca de transport. Un comportament normal (la indivizii care nu sunt fricosi) se va manifesta prin dorinta de investigare a unui mediu nou.

    In cazul pisicilor, stadiul de socializare, se incheie in jurul varstei de 7 saptamani. Socializarea nu necesita foarte mult timp, dar ar trebui aplicata zilnic. In cadrul unui studiu, s-a constatat ca puii de pisica manevrati de catre oameni, cel putin 5 minute pe zi, din prima zi de viata pana in ziua 45, s-au apropiat de straini si de jucarii noi mult mai repede fata de pisicile care nu au fost manevrate; pisicile care nu au fost manipulate pana la varsta de 7 saptamani, au raspuns in mai mica masura la stimuli noi. Puii de pisica ce au parte doar de socializare minima pana la varsta de 8 saptamani, au mai multe sanse sa dezvolte un comportament agresiv si probabil ca vor accepta doar 1-2 persoane in cercul lor social. Asadar, pisicile junioare au nevoie de atentie zilnica si de manevrare blanda, pentru a se dezvolta in pisici adulte bine socializate, confortabile cu mediul in care traiesc, cu oamenii si cu alte animale.

    Juniorii care sunt trecuti adecvat prin perioada de socializare sunt, deobicei, mai toleranti fata de experiente noi si manifesta un comportament social mai pozitiv.

    Desi perioada de socializare este importanta, satisfacerea nevoilor sociale si comportamentale ale animalelor este un angajament permanent, care impune exercitiu constant, chiar si dupa incheierea perioadei de socializare.

    Daca doresti mai multe informatii despre socializarea juniorilor, fa o programare si discuta cu medicii nostri.