Problemele dentare la caini sunt des intalnite?
Problemele dentare sunt printre cele mai intalnite afectiuni in randul cainilor. Pana la varsta de 3 ani, peste 80% dintre caini sufera de afectiuni dentare.
Problemele dentare pot fi greu de observat acasa, pentru ca majoritatea cainilor nu prezinta semne evidente in fazele initiale. De aceea, pot evolua timp de cativa ani la rand, trecand neobservate.
Care sunt cele mai intalnite afectiuni dentare la caini?
In randul cainilor, cele mai intalnite afectiuni dentare sunt boala parodontala, retentia “dintilor de lapte” si fracturi ale dintilor.
- Boala parodontala
In cavitatea bucala se adapostesc mii de bacterii. Pe masura ce acestea se inmultesc pe suprafata dintilor, formeaza un strat invizibil, numit placa bacteriana. Daca placa bacteriana nu este indepartata de pe suprafanta dintilor, se mineralizeaza si se transforma in tartru dentar. Tartrul este un material dur, poros, ce reprezinta un mediu propice fixarii placii bacteriane si procesul se reia.
Placa bacteriana care intra in contact cu tesutul gingival poate provoca inflamatie (gingivita).
Gingivita este intotdeauna primul stadiu al bolii parodontale, dar este si singurul stadiu reversibil.
Boala parodontala presupune infectia si inflamatia parodontiului (tesutul ce inconjoara dintele). Boala parodontala debuteaza cu gingivita si, lasata netratata, infectia se va raspandi mai adanc in alveola dentara, afectand osul. In cele din urma, dintii devin mobili, ca apoi urmand sa cada sau sa necesite extractie.
Pentru intarzierea aparitiei bolii parodontale, putem aplica urmatoarele masuri: periajul zilnic al dintilor, recompense si jucarii destinate indepartarii placii bacteriene, curatarea periodica a dintilor in cabinetul veterinar.
- Retentia “dintilor de lapte”
Dintii deciduali sunt dinti temporari sau “dinti de lapte”. Atunci cand dintele decidual este inca prezent in momentul aparitiei dintelui permanent, il numim dinte decidual remanent sau persistent. Astfel, dintele decidual remanent ocupa spatiul fizic destinat dintelui permanent, determinand devierea si probleme de aliniere (ocluzie) a dintilor permanenti. In plus, creeaza niste buzunare propice fermentarii resturilor alimentare. Dintele decidual ar trebui sa cada in momentul in care cel permanent apare la suprafata gingiei; in caz contrar, se recomanda extractia, pentru a preveni probleme permanente.
- Fracturi ale dintilor
Fracturile dentare apar ca urmare a unor accidente sau atunci cand cainele roade obiecte dure (oase, pietre, jucarii foare dure, etc.). Pot fi foarte dureroase, iar in unele cazuri pot complica cu infectia pulpei dentare.
Pentru a preveni aceste probleme, nu oferiti oase, jucarii foarte dure.
Daca ai nevoie de mai multe informatii, fa o programare: contact