Etichetă: pisici

  • Cum schimbam hrana cainelui/pisicii?

    Cum schimbam hrana cainelui/pisicii?

    Cum schimbam hrana cainelui/pisicii?

    In general, cainii si pisicile nu au probleme atunci cand consuma acelasi tip de hrana pentru o perioada lunga. Spre deosebire de oameni, animalele rareori se plictisesc sa consume acelasi tip de hrana. Asadar, nevoia de variatie nu exista, deci schimbarea nu este necesara. Totusi, schimbarea alimentatiei poate fi necesara din alte motive:

    • dieta curenta nu se mai fabrica sau productia ei este intrerupta;
    • animalul poate avea o conditie medicala, care sa necesite o schimbare de dieta;
    • animalul a trecut la o noua etapa a vietii (de la junior la adult sau de la adult la senior);

    Cel mai important aspect al schimbarii hranei este schimbarea treptata, adica trecerea progresiva de la vechiul tip de hrana la cel nou. Chiar si atunci cand singura schimbare este aroma hranei sau doar forma acesteia (umeda sau uscata), dar nu si brandul ei, schimbarile bruste pot genera aversiune pentru un tip de hrana sau probleme gastrointestinale (adesea manifestate prin voma si/sau diaree).

    Cum incepem sa schimbam hrana cainelui/pisicii?

    Discutati cu medicul veterinar despre nevoile alimentare ale cainelui/pisicii dumneavoastra. Medicul veterinar va poate oferi cea mai potrivita recomandare de hrana, dar si de cantitatea pe care acesta ar trebui sa o consume, in functie de nevoile animalului dumneavoastra (tinand cont de problemele de sanatate ale acestuia, daca este cazul).
    Ca si in cazul oamenilor, animalele care consuma prea multe calorii vor lua in greutate, in timp ce animalele care consuma prea putine calorii, vor pierde in greutate.
    Daca nu ati avut inca ocazia sa discutati cu medicul despre cantitatea de hrana pe care animalul dumneavoastra trebuie sa o consume, puteti incepe prin a verifica pe ambalaj cantitatea recomandata de producator. Cantitatea mentionata pe ambalaj (adesea, este specificata o cantitate in functie de varsta si de greutate) este o cantitate orientativa, nu una fixa. Nevoile fiecarui individ sunt diferite. Cantitatea va trebui ajustata in timp, in functie de cainele/pisica dumneavoastra, tindandu-i sub observatie greutatea si felul in care consuma hrana.

    Cum procedam?

    Atunci cand incepeti sa schimbati hrana cainelui/pisicii, introduceti treptat noua hrana in alimentatia animalului, amestecand un mic procent din noul sortiment (~25%) cu vechea hrana in primele 2 zile. Tineti sub observatie scaunul, starea generala si apetitul cainelui/pisicii. Daca noua hrana este tolerata, puteti continua tranzitia, orientandu-va dupa indicatiile ce urmeaza:

    • Ziua 1-2: 75% hrana veche + 25% hrana noua
    • Ziua 3-4: 50% hrana veche + 50% hrana noua
    • Ziua 5-6: 25% hrana veche + 75% hrana noua
    • Ziua 7: 0% hrana veche + 100% hrana noua

    In cazul in care animalul dumneavoastra prezinta probleme gastrointestinale, puteti incerca sa prelungiti perioada de tranzitie, pentru a-i oferi mai mult timp sa se acomodeze cu noua hrana. Daca problemele persista, discutati cu medicul veterinar.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Alergia la muscatura de purice

    Alergia la muscatura de purice

    Alergia la muscatura de purice (numita si “dermatita alergica la muscatura de purice”, “hipersensibilitatea la muscatura de purice”) este o afectiune frecvent intalnita la caini si pisici. Gradul disconfortului si intensitatea mancarimii aparute in urma muscaturii de purice, pot fi foarte diferite de la un individ la altul. Aceasta variatie exista deoarece unii dintre indivizi (caini/pisici) sunt alergici la muscatura de purice. Simptomele apar atunci cand un purice musca un animal care este alergic (hipersensibil) la una sau mai multe proteine (alergeni) din saliva puricelui. Un individ care nu este alergic, va prezenta, pentru scurt timp, o mancarime usoara in zona muscaturii. Pe de alta parte, animalele cu alergie la muscatura de purice, pot resimti mancarime intensa oriunde pe corp, indiferent de locul unde s-a produs muscatura; daca expunerea la purici va contiuna, intensitatea mancarimii va tinde sa creasca, ducand la caderea parului si alte probleme dermatologice, inclusiv infectii. Una – doua muscaturi de purice saptamanale pot fi suficiente pentru a declansa si perpetua reactia alergica si pruritul.
    Animale de orice varsta pot dezvolta aceasta afectiune, dar, adesea, ea incepe sa apara la caini si pisici intre 1-5 ani. Cel mai frecvent, se manifesta pe timpul verii, dar nu exclusiv.
    Diagnosticul este adesea stabilit in baza simptomatologiei, a dovezilor prezentei puricilor in blana individului (purici si/sau fecale de purici) si a imbunatatirii starii animalului in urma tratamentului. Adesea, la momentul examinarii, pe animal pot fi foarte putini purici sau deloc, din cauza scarpinatului excesiv.

    In cazul cainilor:

    Simptomele alergiei la muscatura de purice sunt, in mare parte, reprezentate de scarpinat si de consecintele acestuia (leziuni, daca pruritul este sever). Intensitatea pruritului poate varia, de la usoara la severa, iar in general se agraveaza odata cu varsta. Zonele cele mai afectate ale pielii sunt: zona dorso-lombara, baza cozii, membrele posterioare, burta; totusi, in cazurile severe, tot corpul poate fi afectat. Zonele afectate ale pielii vor fi foarte iritate si pot prezenta mici umflaturi, cruste, eroziuni, roseata si pierdere de par; pielea inflamata poate dezvolta infectii bacteriene.

    In cazul pisicilor:

    Simptomele alergiei la muscatura de purice pot varia. Pisicile pot avea leziuni asemanatoare cu cele observate la caini, dar, cel mai frecvent, apar mici umflaturi si cruste in zona capului, a gatului si a burtii. Zonele afectate ale pielii sunt adesea foarte iritate; pisicile se pot scarpina sau linge excesiv, provocand caderea blanii. Unele pisici prezinta zone simetrice de alopecie, pe zona de mijloc/inferioara a spatelui si/sau pe membrele posterioare. Deseori, linsul (ca modalitate de scarpinat) se poate confunda cu toaletarea, doar ca in cazul existentei pruritului, apare si pierderea de par.

    Tratament

    Tratamentul si preventia acestei afectiuni constau in a lua masuri pentru a preveni muscaturile de purici. Asta presupune, deobicei, inlaturarea puricilor de pe animalul alergic, din mediul acestuia (curte, casa) si de pe celelalte animale cu care convietuieste.

    Zgarzile antipurici nu sunt suficiente folosite pe cont propriu; folositi un produs topic (pipete) sau oral (comprimate) conform recomandarilor medicului veterinar. Astfel, va asigurati ca produsul administrat este unul eficient si ca il administrati corect.
    Este posibil ca medicul veterinar sa va recomande si un tratament medicamentos (antiinflamatorii, antihistaminice, antibiotice – daca se constata ca exista o infectie bacteriana la nivelul pielii).
    Este important sa urmati schema de tratament stabilita de catre medicul veterinar, chiar daca simptomele dispar (oprirea prematura a tratamentului poate duce la recidivarea mancarimii) sau daca nu dispar (poate dura cateva saptamani pana cand sa dispara simptomele).

    Cateva mentiuni utile:

    • in cazul unui animal alergic la muscatura de purice, o singura muscatura poate provoca o mancarime care sa persiste o saptamana; este posibil sa nu observati niciun purice, dar sa aveti un animal care sa sufere de alergie la muscatura de purice.
    • discutati cu medicul veterinar despre variantele de tratament pentru animalul dumneavoastra.
    • nu presupuneti ca purici nu sunt cauza problemei doar pentru ca nu ii vedeti.
    • nu aplicati pe animale produse destinate pentru tratarea mediului.
    • pentru pisici, folositi doar produse antiparazitare destinate acestora (la fel si in cazul cainilor).

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Vaccinarea pisicilor

    Vaccinarea pisicilor

    Vaccinarea pisicilor are ca rol protejarea acestora de o serie de boli infectioase, provocate de virusuri si bacterii. Vaccinurile stimuleaza sistemul imunitar al corpului sa detecteze infectia si il ajuta sa lupte impotriva ei, daca este necesar. Fara vaccinare, multe pisici se pot imbolnavi grav sau pot chiar muri din cauza unor boli, deoarece sistemul imunitar va fi incapabil sa reactioneze in mod eficient pe cont propriu.
    Vaccinarea a prevenit moartea si imbolnavirea a milioane de pisici; este importanta continuarea acestei practici pentru a asigura protectia pisicilor pe parcusul vietii acestora. In plus, vaccinurile pot proteja si oamenii de unele boli, precum rabia – care se poate transmite de la pisica la om.

    Cum ar trebui vaccinata pisica?

    Schema de vaccinare si compozitia acesteia este diferita in functie de varsta, stilul de viata si de istoricul vaccinarilor. De obicei, pentru o pisica adult, vaccinarea se va repeta anual. Pentru o pisica junior, se va urma o schema de vaccinare ce presupune o serie de vaccinari, administrate la o distanta de 2-4 saptamani.

    • De ce este nevoie de mai multe vaccinari in cazul puilor?

    Pisoii nou-nascuti depind de mama pentru hrana si caldura, dar si pentru protectia impotriva bolilor infectioase. In timpul primelor sesiuni de hranire, puii primesc anticorpi prin intermediul laptelui, care le vor oferi o oarecare protectie pentru cateva saptamani/luni. Aceasta imunitate are rolul de a proteja puii pe perioada in care propriul sistem imunitar este inca in perioada de dezvoltare. In acest timp, cand anticorpii maternali au un nivel crescut, ei pot interfera cu abilitatea sistemului imunitar de a raspunde la vaccinare. Rata cu care nivelul acestora scade, este imprevizibila si difera de la individ la individ, deci nu putem anticipa cand este momentul cel mai potrivit pentru vaccinare (respectiv, cand nivelul de anticorpi maternali a scazut suficient, pentru a permite un raspuns eficient la vaccinare). Asadar, au fost intocmite scheme de vaccinare pentru a proteja cat mai multi pui, prin administrarea unor serii de vaccinari, incepand cu varsta de 4 saptamani. O schema de vaccinare incompleta poate lasa pisicia vulnerabila la infectie, deci este important sa respectam indicatiile medicului veterinar.

    Care sunt riscurile vaccinarii?

    Beneficiile vaccinarii depasesc considerabil riscurile. Ca si in cazul copiilor, dupa vaccinare, pisica poate manifesta reactii usoare, precum apetit scazut, usoara apatie, febra – acestea vor disparea fara tratament. Orice simptom care persista mai mult de una/doua zile ar trebui discutat cu medicul veterinar. Rareori, reactii alergice mai serioase pot aparea, precum: voma, diaree, inflamatie a fetei, dificultati respiratorii. Reactiile de acest tip apar in minute/ore de la vaccinare si necesita asistenta medicala de urgenta.

    Vaccinarea pisicilor care traiesc exclusiv in interior.

    O viata traita exclusiv in interior este, cu certitudine, mai sigura decat viata in exterior. Pisicile care nu au acces afara au o speranta de viata mai mare, dar, chiar si asa, nu sunt ferite de bolile infectioase.
    Transmiterea unora dintre bolile infectioase nu necesita contact direct. Boli precum panleucopenia, calicivirusul, rinotraheita, pot fi transmise in mod indirect, prin intermediul hainelor/pantofilor. Asadar, ca sa le asiguram o protectie adecvata, ar trebui sa le vaccinam conform recomandarilor medicului veterinar.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Virusul leucemiei feline – FeLV

    Virusul leucemiei feline – FeLV

    Virusul leucemiei feline (FeLV) a fost observat prima data la pisici cu leucemie (un tip de cancer care afecteaza celulele sangelui). In prezent, se cunoaste ca acest virus poate provoca leucemie – este una dintre putinele cunoscute infectii care pot determina aparitia cancerului la pisici. Totusi, cele mai multe pisici sunt asimptomatice la inceput. Deobicei, etapa asimptomatica dureaza de la cateva saptamani, pana la ani; ulterior, pisica prezinta simptome vagi (cauzate de anemie), susceptibilitate la alte infectii (din cauza unui sistem imunitar slabit), leucemie.
    FeLV este prezent la nivel mondial. Numarul de pisici infectate difera, in functie de locatia georgrafica, mediu si stilul de viata. Infectia cu FeLV este mai des intalnita in grupurile de pisici, unde exista contact fizic apropiat intre membri.

    Cateva sfaturi:

    • Efectuati testarea FeLV pentru orice pisica nou adoptata. Daca rezultatul este unul negativ, optati pentru vaccinarea impotriva FeLV.
    • Fiti la curent cu starea (FeLV – negativ/pozitiv) tuturor pisicilor din casa. Chiar daca pisica/pisicile dumneavoastra nu au acces afara, medicul veterinar ar trebui sa sugereze retestarea pentru FeLV atunci cand apare o noua afectiune, pentru ca aceasta infectie poate ramane nedectata pentru mai multi ani.
    • O pisica diagnosticata cu FeLV nu este neaparat una suferinda. Unele pisici pot controla infectia timp de mai multi ani, pastrandu-si calitatea vietii.
    • Stabiliti un program de vizite regulate la medicul veterinar.
    • Administrati intocmai medicatia recomandata.
    • Niciun vaccin nu este eficient 100%; chiar daca pisica este vaccinata impotriva FeLV, exista risc de imbolnavire.

    Ce se intampla?

    Virusul intra in celule ale organismului pisicii si “preia controlul” asupra proceselor de replicare ale celulelor; astfel, virusul isi asigura supravietuirea in generatiile viitoare de celule si se raspandeste prin organism.
    Unele pisici expuse infectiilor cu virusul leucemiei feline, reusesc sa o combata si sa ramana sanatoase tot restul vietii; unele pisici reusesc sa controleze infectia si sa nu aiba probleme de sanatate ca urmare a acesteia, in ciuda persistentei infectiei. Alte pisici pot dezvolta boli foarte grave, ca urmare a infectiei cu virusul leucemiei feline (precum: cancer, anemie, enterita severa).

    Cum se transmite?

    Cea mai frecventa cale de transmitere a FeLV este contactul direct. Virusul se poate transmite de la o pisica la alta, in contextul unui contact apropiat si prelungit, prin saliva, urina si alte fluide ale corpului (inclusiv secretii nazale si oculare).
    Adesea, infectia cu FeLV este transmisa de la mama catre pui. Aceasta se poate transmite puilor nenascuti sau celor nascuti (prin alaptare sau toaletare). Puii nenascuti pot muri in uter, astfel incat proprietarul nici nu va sesiza sarcina. Puii nenascuti infectati pot fi avortati sau pot muri la scurt timp de la nastere. Exista, totusi, pisici nascute cu FeLV care reusesc sa ajunga la stadiul de adult, dar au perioade intermitente de boala pe parcursul vietii.

    Cum se manifesta?

    Multe dintre pisicile infectate nu arata semne de boala (sunt asimptomatice), dar pot infecta alti indivizi.
    Infectia cu FeLV (virusul leucemiei feline) se poate manifesta prin: pierdere in greutate, slabiciune, febra, deshidratare, rinita (ce cauzeaza congestie nazala si secretii nazale), conjunctivita, ulceratii in cavitatea bucala, limfonoduli mariti in volum, abcese la nivel subcutanat.
    Deseori, va aparea anemie si imunodeficienta. Ca urmare, pisica infectata cu FeLV este susceptibila la alte infectii (infectii secundare) cu alte organisme, precum bacterii, virusuri, protozoare, fungi. Infectiile secundare pot declansa si alte simptome (precum, respiratorii, intestinale).
    Toate simptomele infectiei cu FeLV sunt vagi. Niciunul nu este intr-adevar caracteristic doar infectiei cu FeLV. Asadar, suspicionarea unei infectii cu FeLV apare, deobicei, in doua contexte: testarea de rutina pentru FeLV sau observarea unor simptome de catre medicul veterinar.

    Cum se stabileste diagnosticul?

    Exista mai multe tipuri de teste ce pot fi efectuate pentru stabilirea diagnosticului de FeLV. Deobicei, prima data este folosit un test rapid, care se efectueaza cu ajutorul unei mici probe de sange. Rezultatul este obtinut in cateva minute, iar un rezultat negativ este de incredere (deobicei, daca rezultatul este negativ, probabilitatea ca acesta sa fie corect este de >99%). In cazul in care rezultatul testului rapid este pozitiv, se recomanda efectuarea unui test confirmator.
    Sunt multi factori care trebuie luati in considerare atunci cand se interpreteaza rezultatele testelor .De exemplu, in faza incipienta a bolii, acestea pot fi negative. Tocmai din acest motiv, daca este suspicionata o infectie cu FeLV, dar rezultatele sunt negative, adesea se recomanda retestarea dupa una sau cateva luni mai tarziu. De asemenea, stilul de viata al pisicii trebuie luat in considerare: pisicile care au acces afara sau care au luat contact cu pisici infectate cu FeLV – deseori se recomanda testari multiple in aceste cazuri.

    Care este tratamentul pentru aceasta afectiune?

    In momentul actual, nu exista un tratament specific pentru aceasta afectiune. Tratamentul este unul simptomatic, menit sa amelioreze simptomatologia. Din pacate, FeLV nu poate fi eliminat din corp.

    Cum gestionam pisica diagnosticata cu FeLV?

    Cel mai important este ca pisica diagnosticata cu FeLV sa nu aiba acces afara, pentru a preveni raspandirea bolii. Interzicerea accesului afara are si rolul de a proteja pisica diagnosticata cu FeLV de alte boli cu care s-ar putea intalni.
    Pisicile diagnosticate cu FeLV (virusul leucemiei feline) ar trebui sa fie examinate de catre medicul veterinar cel putin o data la 6 luni. Astfel, cu ajutorul examenului clinic si al analizelor desange de rutina, vor putea fi observate semne subtile provocate de infectii secundare, anemie sau cancer.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Hipertiroidismul felin

    Hipertiroidismul felin

    Hipertiroidismul este o boala endocrina provocata de secretia excesiva de hormoni tiroidieni. Este o boala frecvent intalnita la pisicile cu varsta de peste 8 ani.

    Glandele tiroide sunt doua glande pereche, situate in zona gatului. In cazul unei pisici sanatoase, aceste glande sunt de dimensiunea unui bob de orez; in cazul unei pisici cu hipertiroidism, dimensiunea acestora va creste considerabil.

    Ce simptome pot aparea?

    In faza incipienta a bolii, nu exista simptome. Ulterior, acestea se vor manifesta gradual, existand astfel riscul ca boala sa treaca neobservata inca o vreme. Deobicei, atunci cand sunt observate simptome, hipertiroidismul a adus deja efecte negative – care, de cele mai multe ori, sunt ireversibile – asupra organismului.

    Hormonii tiroidieni au un rol major in rata metabolica a organismului; de aceea, un simpton foarte comun al acestei boli este pierderea in greutate, in ciuda unui apetit bun – poate chiar exagerat.

    Pot aparea voma si diareea, din cauza supraalimentarii si a schimbarilor metabolismului intestinal.

    Unele pisici vor consuma mai multa apa si vor elimina un volum mai mare de urina decat in mod obisnuit (dar sunt multe alte afectiuni care pot provoca acest simptom).

    Un alt simpton foarte comun este hiperactivitatea; pot aparea si alte schimbari comportamentale, precum agresivitatea sau vocalizarea (mieunatul) crescuta. Deobicei, pisicile care sufera de hipertiroidism, dau impresia ca sunt surprinzator de active si de energice pentru varsta lor; din pacate, acest efect al excesului de hormoni tiroidinei este depasit de impactul negativ asupra inimii, musculaturii si vaselor de sange, care sunt suprasolicitate de hipertiroidism. Este important sa intelegem ca, desi nivelul crescut de energie al unei pisici cu hipertiroidism este placut, urmarile negative care vin odata cu asta sunt daunatoare; tratamentul hipertiroidismului, deobicei, “incetineste” pisica, determinand o scadere a nivelului de energie, lucru benefic pentru sanatatea pisicii.

    In timpul examinarii, la ascultatie, medicul veterinar poate detecta puls accelerat sau murmur cardiac, cauzate de rata metabolica crescuta, care efecteaza cordul. De asemenea, este posibil ca medicul veterinar sa poata simti glandele tiroide marite in volum, doar palpand zona inferioara a gatului.

    Cum se stabileste diagnosticul?

    De cele mai multe ori, hipertiroidismul poate fi diagnosticat prin-un test de rutina pentru hormonul tiroidian (T4). Acest test este unul simplu, de sange, care masoara nivelul de hormon tiroidian care circula in sange. Rareori, unele pisici suspectate de hipertiroidism vor avea un rezultat incadrat in zona normala sau in zona gri; in aceste cazuri, vor fi recomandate teste suplimentare, pentru a determina daca hipertiroidismul este intr-adevar prezent.

    Printre recomandari, pot fi si examene radiologice sau ecografice, pentru a evalua daca si cat de mult este afectat cordul de hipertiroidism.

    Care este tratamentul pentru hipertiroidism?

    Hipertiroidismul poate fi gestionat prin mai multe metode: o dieta speciala si foarte stricta, medicatie zilnica, indepartarea chirurgicala a glandelor tiroidiene sau prin tratament cu iod radioactiv. Fiecare metoda de tratament are avantaje si dezavantaje. Alegerea tratamentului tine de particularitatile fiecarui pacient in parte.

    • Iodul radioactiv

    Acesta se administreaza injectabil, urmand sa se acumuleze in glanda tiroida si sa distruga tesutul anormal. Acest tratament se poate administra doar in spitale licentiate sa manevreze substante radioactive, lucru ce limiteaza disponibilitatea acestui serviciu. Pisica va ramane spitalizata pana ce o mare cantitate din iodul radioactiv a fost eliminata din corp, lucru care dureaza, deobicei, cateva zile. Chiar si dupa externare, timp de cateva saptamani, trebuie luate unele masuri de precautie pentru a reduce riscul de expunere al proprietarilor. Deobicei, acest tratament este preferat fata de celelalte: este foarte eficient, iar sansele de recidiva sunt foarte mici, nu este necesar ca ulterior sa fie administrata medicatie zilnica.

    • Indepartarea chirugicala a glandelor tiroidiene

    Aceasta metoda de tratament necesita, initial, administrarea de medicamente (cum este descris mai sus), pentru a controla hipertiroidismul si a face pisica sa fie intr-o stare mai buna pentru interventia chirugicala.

    Principalul dezavantaj al indepartarii chirurgicale a glandei afectate este acela ca in jur de 70% dintre pisicile cu hipertiroidism, ulterior vor dezvolta afectiunea din tesutul tiroidian/cealalata glanda ramasa/alt tesut tiroidian aflat in corp. Asadar, hipertiroidismul adesea reapare la luni sau ani dupa interventia chirugicala. Este posibil ca ambele glande tiroidiene sa fie indepartate, dar apoi va fi necesara administrarea de medicatie zilnica pe tot parcursul vietii.

    • Medicatie

    Aceasta metoda de tratament consta in administrarea zilnica de comprimate orale. Ele vor controla boala, dar nu o vor trata – vor trebui administrate pe tot parcursul vietii.

    Este important ca periodic (conform recomandarilor medicului veterinar) sa fie efectuat testul de masurare al nivelului de hormoni tiroidieni, pentru a verifica daca medicatia functioneaza adecvat si daca doza folosita este potrivita pentru pisica dumneavoastra.

    • Dieta

    Aceasta metoda de tratament este indeosebi aleasa pentru pacientii in faza incipienta a bolii, cand afectiunea este descoperita, adesea, accidental, in timpul efectuarii analizelor de rutina.

    Pentru pisicile in faza incipienta sau fara simptomatologie, utilizarea unei diete speciale cu un nivel foarte scazut de iod, poate controla secretia glandelor tiroidiene.

    Cum putem preveni aceasta afectiune?

    In prezent, nu sunt cunoscute metode de preventie a acestei boli, dar diagnosticarea timpurie scade riscul aparitiei problemelor secundare si imbunatateste prognisticul. De aceea, se recomanda testarea anuala (T4) a tuturor pisicilor cu varsta de peste 7 ani.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.