Vetspot

Autor: Crudu Livia

  • Virusul leucemiei feline – FeLV

    Virusul leucemiei feline – FeLV

    Virusul leucemiei feline (FeLV) a fost observat prima data la pisici cu leucemie (un tip de cancer care afecteaza celulele sangelui). In prezent, se cunoaste ca acest virus poate provoca leucemie – este una dintre putinele cunoscute infectii care pot determina aparitia cancerului la pisici. Totusi, cele mai multe pisici sunt asimptomatice la inceput. Deobicei, etapa asimptomatica dureaza de la cateva saptamani, pana la ani; ulterior, pisica prezinta simptome vagi (cauzate de anemie), susceptibilitate la alte infectii (din cauza unui sistem imunitar slabit), leucemie.
    FeLV este prezent la nivel mondial. Numarul de pisici infectate difera, in functie de locatia georgrafica, mediu si stilul de viata. Infectia cu FeLV este mai des intalnita in grupurile de pisici, unde exista contact fizic apropiat intre membri.

    Cateva sfaturi:

    • Efectuati testarea FeLV pentru orice pisica nou adoptata. Daca rezultatul este unul negativ, optati pentru vaccinarea impotriva FeLV.
    • Fiti la curent cu starea (FeLV – negativ/pozitiv) tuturor pisicilor din casa. Chiar daca pisica/pisicile dumneavoastra nu au acces afara, medicul veterinar ar trebui sa sugereze retestarea pentru FeLV atunci cand apare o noua afectiune, pentru ca aceasta infectie poate ramane nedectata pentru mai multi ani.
    • O pisica diagnosticata cu FeLV nu este neaparat una suferinda. Unele pisici pot controla infectia timp de mai multi ani, pastrandu-si calitatea vietii.
    • Stabiliti un program de vizite regulate la medicul veterinar.
    • Administrati intocmai medicatia recomandata.
    • Niciun vaccin nu este eficient 100%; chiar daca pisica este vaccinata impotriva FeLV, exista risc de imbolnavire.

    Ce se intampla?

    Virusul intra in celule ale organismului pisicii si “preia controlul” asupra proceselor de replicare ale celulelor; astfel, virusul isi asigura supravietuirea in generatiile viitoare de celule si se raspandeste prin organism.
    Unele pisici expuse infectiilor cu virusul leucemiei feline, reusesc sa o combata si sa ramana sanatoase tot restul vietii; unele pisici reusesc sa controleze infectia si sa nu aiba probleme de sanatate ca urmare a acesteia, in ciuda persistentei infectiei. Alte pisici pot dezvolta boli foarte grave, ca urmare a infectiei cu virusul leucemiei feline (precum: cancer, anemie, enterita severa).

    Cum se transmite?

    Cea mai frecventa cale de transmitere a FeLV este contactul direct. Virusul se poate transmite de la o pisica la alta, in contextul unui contact apropiat si prelungit, prin saliva, urina si alte fluide ale corpului (inclusiv secretii nazale si oculare).
    Adesea, infectia cu FeLV este transmisa de la mama catre pui. Aceasta se poate transmite puilor nenascuti sau celor nascuti (prin alaptare sau toaletare). Puii nenascuti pot muri in uter, astfel incat proprietarul nici nu va sesiza sarcina. Puii nenascuti infectati pot fi avortati sau pot muri la scurt timp de la nastere. Exista, totusi, pisici nascute cu FeLV care reusesc sa ajunga la stadiul de adult, dar au perioade intermitente de boala pe parcursul vietii.

    Cum se manifesta?

    Multe dintre pisicile infectate nu arata semne de boala (sunt asimptomatice), dar pot infecta alti indivizi.
    Infectia cu FeLV (virusul leucemiei feline) se poate manifesta prin: pierdere in greutate, slabiciune, febra, deshidratare, rinita (ce cauzeaza congestie nazala si secretii nazale), conjunctivita, ulceratii in cavitatea bucala, limfonoduli mariti in volum, abcese la nivel subcutanat.
    Deseori, va aparea anemie si imunodeficienta. Ca urmare, pisica infectata cu FeLV este susceptibila la alte infectii (infectii secundare) cu alte organisme, precum bacterii, virusuri, protozoare, fungi. Infectiile secundare pot declansa si alte simptome (precum, respiratorii, intestinale).
    Toate simptomele infectiei cu FeLV sunt vagi. Niciunul nu este intr-adevar caracteristic doar infectiei cu FeLV. Asadar, suspicionarea unei infectii cu FeLV apare, deobicei, in doua contexte: testarea de rutina pentru FeLV sau observarea unor simptome de catre medicul veterinar.

    Cum se stabileste diagnosticul?

    Exista mai multe tipuri de teste ce pot fi efectuate pentru stabilirea diagnosticului de FeLV. Deobicei, prima data este folosit un test rapid, care se efectueaza cu ajutorul unei mici probe de sange. Rezultatul este obtinut in cateva minute, iar un rezultat negativ este de incredere (deobicei, daca rezultatul este negativ, probabilitatea ca acesta sa fie corect este de >99%). In cazul in care rezultatul testului rapid este pozitiv, se recomanda efectuarea unui test confirmator.
    Sunt multi factori care trebuie luati in considerare atunci cand se interpreteaza rezultatele testelor .De exemplu, in faza incipienta a bolii, acestea pot fi negative. Tocmai din acest motiv, daca este suspicionata o infectie cu FeLV, dar rezultatele sunt negative, adesea se recomanda retestarea dupa una sau cateva luni mai tarziu. De asemenea, stilul de viata al pisicii trebuie luat in considerare: pisicile care au acces afara sau care au luat contact cu pisici infectate cu FeLV – deseori se recomanda testari multiple in aceste cazuri.

    Care este tratamentul pentru aceasta afectiune?

    In momentul actual, nu exista un tratament specific pentru aceasta afectiune. Tratamentul este unul simptomatic, menit sa amelioreze simptomatologia. Din pacate, FeLV nu poate fi eliminat din corp.

    Cum gestionam pisica diagnosticata cu FeLV?

    Cel mai important este ca pisica diagnosticata cu FeLV sa nu aiba acces afara, pentru a preveni raspandirea bolii. Interzicerea accesului afara are si rolul de a proteja pisica diagnosticata cu FeLV de alte boli cu care s-ar putea intalni.
    Pisicile diagnosticate cu FeLV (virusul leucemiei feline) ar trebui sa fie examinate de catre medicul veterinar cel putin o data la 6 luni. Astfel, cu ajutorul examenului clinic si al analizelor desange de rutina, vor putea fi observate semne subtile provocate de infectii secundare, anemie sau cancer.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Diareea la caini

    Diareea la caini

    Diareea este cauzata de functionarea defectuoasa a tractului gastrointestinal. Diareea reprezinta scaun neformat/moale si nu este o boala in sine, ci, mai degraba, un semn clinic ce poate aparea din cauza a diverse afectiuni.
    Diareea ce este asociata cu afectiuni minore, se va rezolva rapid, cu scheme simple de tratament. Pe de alta parte, diareea poate aparea ca urmare a unor afectiuni seriose, care pot pune viata cainelui in pericol (exemple: cancer, proasta functionare a unor organe interne).

    In mod normal, apa este absorbita la nivelul tubului digestiv pentru a putea fi distribuita in organism. Atunci cand apare diareea, fecalele se deplaseaza mai repede prin intestin si o cantitate mai mare de apa este eliminata odata cu deseurile. In timp, acest lucru poate provoca deshidratare. Deshidratarea va provoca dezechilibru electrolitic, suprasolicitand rinichii, lucru ce poate duce la insuficienta renala si moarte.

    Care pot fi cauzele diareei?

    • alimentara, precum: intoleranta la hrana, schimbarea brusca a alimentatiei, supraalimentarea, indiscretia alimentara, hrana de proasta calitate;
    • infectioasa, precum: parazitara, bacteriana, virala, fungica;
    • inflamatorie, precum: IBD (bola inflamatorie intestinala), gastroenterita hemoragica, colita ulcerativa;
    • altele, precum; neoplazie, prezenta unui corp strain, invaginatie, volvulus mezenteric;
    • alte cauze, din exteriorul intestinului: toxine/medicamente, pancreatita, insuficienta renala;

    Cainele are diaree – cat de grav este?

    Gravitatea situatiei depinde de persistenta diareei si de numarul si severitatea celorlalte simptome ce o acompaniaza. Aceasta evaluare se va putea face in urma unui examen clinic si, in unele cazuri, a efectuarii unor serii de investigatii medicale.

    In ce consta tratamentul diareei?

    Tratamentul poate fi de la unul simplu, precum administrarea unei diete alimentare special conceputa pentru afectiuni gastrointestinale, administrarea de probiotice, antiparazitare interne, pana la un tratament complex, de durata, ce poate necesita administrare de fluide pe care intravenoasa. Medicul veterinar va stabili care este cea mai buna alegere, in functie de natura simptomelor pe care le prezinta cainele tau.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Hipertiroidismul felin

    Hipertiroidismul felin

    Hipertiroidismul este o boala endocrina provocata de secretia excesiva de hormoni tiroidieni. Este o boala frecvent intalnita la pisicile cu varsta de peste 8 ani.

    Glandele tiroide sunt doua glande pereche, situate in zona gatului. In cazul unei pisici sanatoase, aceste glande sunt de dimensiunea unui bob de orez; in cazul unei pisici cu hipertiroidism, dimensiunea acestora va creste considerabil.

    Ce simptome pot aparea?

    In faza incipienta a bolii, nu exista simptome. Ulterior, acestea se vor manifesta gradual, existand astfel riscul ca boala sa treaca neobservata inca o vreme. Deobicei, atunci cand sunt observate simptome, hipertiroidismul a adus deja efecte negative – care, de cele mai multe ori, sunt ireversibile – asupra organismului.

    Hormonii tiroidieni au un rol major in rata metabolica a organismului; de aceea, un simpton foarte comun al acestei boli este pierderea in greutate, in ciuda unui apetit bun – poate chiar exagerat.

    Pot aparea voma si diareea, din cauza supraalimentarii si a schimbarilor metabolismului intestinal.

    Unele pisici vor consuma mai multa apa si vor elimina un volum mai mare de urina decat in mod obisnuit (dar sunt multe alte afectiuni care pot provoca acest simptom).

    Un alt simpton foarte comun este hiperactivitatea; pot aparea si alte schimbari comportamentale, precum agresivitatea sau vocalizarea (mieunatul) crescuta. Deobicei, pisicile care sufera de hipertiroidism, dau impresia ca sunt surprinzator de active si de energice pentru varsta lor; din pacate, acest efect al excesului de hormoni tiroidinei este depasit de impactul negativ asupra inimii, musculaturii si vaselor de sange, care sunt suprasolicitate de hipertiroidism. Este important sa intelegem ca, desi nivelul crescut de energie al unei pisici cu hipertiroidism este placut, urmarile negative care vin odata cu asta sunt daunatoare; tratamentul hipertiroidismului, deobicei, “incetineste” pisica, determinand o scadere a nivelului de energie, lucru benefic pentru sanatatea pisicii.

    In timpul examinarii, la ascultatie, medicul veterinar poate detecta puls accelerat sau murmur cardiac, cauzate de rata metabolica crescuta, care efecteaza cordul. De asemenea, este posibil ca medicul veterinar sa poata simti glandele tiroide marite in volum, doar palpand zona inferioara a gatului.

    Cum se stabileste diagnosticul?

    De cele mai multe ori, hipertiroidismul poate fi diagnosticat prin-un test de rutina pentru hormonul tiroidian (T4). Acest test este unul simplu, de sange, care masoara nivelul de hormon tiroidian care circula in sange. Rareori, unele pisici suspectate de hipertiroidism vor avea un rezultat incadrat in zona normala sau in zona gri; in aceste cazuri, vor fi recomandate teste suplimentare, pentru a determina daca hipertiroidismul este intr-adevar prezent.

    Printre recomandari, pot fi si examene radiologice sau ecografice, pentru a evalua daca si cat de mult este afectat cordul de hipertiroidism.

    Care este tratamentul pentru hipertiroidism?

    Hipertiroidismul poate fi gestionat prin mai multe metode: o dieta speciala si foarte stricta, medicatie zilnica, indepartarea chirurgicala a glandelor tiroidiene sau prin tratament cu iod radioactiv. Fiecare metoda de tratament are avantaje si dezavantaje. Alegerea tratamentului tine de particularitatile fiecarui pacient in parte.

    • Iodul radioactiv

    Acesta se administreaza injectabil, urmand sa se acumuleze in glanda tiroida si sa distruga tesutul anormal. Acest tratament se poate administra doar in spitale licentiate sa manevreze substante radioactive, lucru ce limiteaza disponibilitatea acestui serviciu. Pisica va ramane spitalizata pana ce o mare cantitate din iodul radioactiv a fost eliminata din corp, lucru care dureaza, deobicei, cateva zile. Chiar si dupa externare, timp de cateva saptamani, trebuie luate unele masuri de precautie pentru a reduce riscul de expunere al proprietarilor. Deobicei, acest tratament este preferat fata de celelalte: este foarte eficient, iar sansele de recidiva sunt foarte mici, nu este necesar ca ulterior sa fie administrata medicatie zilnica.

    • Indepartarea chirugicala a glandelor tiroidiene

    Aceasta metoda de tratament necesita, initial, administrarea de medicamente (cum este descris mai sus), pentru a controla hipertiroidismul si a face pisica sa fie intr-o stare mai buna pentru interventia chirugicala.

    Principalul dezavantaj al indepartarii chirurgicale a glandei afectate este acela ca in jur de 70% dintre pisicile cu hipertiroidism, ulterior vor dezvolta afectiunea din tesutul tiroidian/cealalata glanda ramasa/alt tesut tiroidian aflat in corp. Asadar, hipertiroidismul adesea reapare la luni sau ani dupa interventia chirugicala. Este posibil ca ambele glande tiroidiene sa fie indepartate, dar apoi va fi necesara administrarea de medicatie zilnica pe tot parcursul vietii.

    • Medicatie

    Aceasta metoda de tratament consta in administrarea zilnica de comprimate orale. Ele vor controla boala, dar nu o vor trata – vor trebui administrate pe tot parcursul vietii.

    Este important ca periodic (conform recomandarilor medicului veterinar) sa fie efectuat testul de masurare al nivelului de hormoni tiroidieni, pentru a verifica daca medicatia functioneaza adecvat si daca doza folosita este potrivita pentru pisica dumneavoastra.

    • Dieta

    Aceasta metoda de tratament este indeosebi aleasa pentru pacientii in faza incipienta a bolii, cand afectiunea este descoperita, adesea, accidental, in timpul efectuarii analizelor de rutina.

    Pentru pisicile in faza incipienta sau fara simptomatologie, utilizarea unei diete speciale cu un nivel foarte scazut de iod, poate controla secretia glandelor tiroidiene.

    Cum putem preveni aceasta afectiune?

    In prezent, nu sunt cunoscute metode de preventie a acestei boli, dar diagnosticarea timpurie scade riscul aparitiei problemelor secundare si imbunatateste prognisticul. De aceea, se recomanda testarea anuala (T4) a tuturor pisicilor cu varsta de peste 7 ani.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Virusul imunodeficientei feline – FIV

    Virusul imunodeficientei feline – FIV

    Virusul imunodeficientei feline (FIV) este similar cu virusul HIV întâlnit la oameni (FIV nu se va transmite la om, iar HIV nu se va transmite la pisica). El provoaca o infecție ireversibila, ce va cauza deficiente imunitare care, eventual, vor face ca pisica să fie foarte vulnerabila la alte boli secundare (de exemplu: diaree cronica, afectiuni dermatologice).

    Acest virus este un organism care supraviețuiește invadand celulele sanatoase ale corpului și preluand controlul mecanismului pe care celulele îl folosesc pentru replicare. În acest fel, virusul va ramane prezent în generațiile viitoare de celule.

    FIV este răspândit, de cele mai multe ori, prin muscatura, de la o pisica infectata la una sănătoasă. Rareori, acest virus poate fi transmis de la pisica infectata către pui, prin procesul de alaptare.

    Ce se întâmpla in infectia cu FIV?

    Virusul poate slabi sistemul imunitar al pisicii, facand-o vulnerabila în fata altor organisme infectioase, precum bacterii, alte virusuri, fungi, etc. De asemenea, virusul poate distruge celulele sanatoase, astfel încât nu vor mai funcționa corect.

    Initial, în primele săptămâni de la infectare, în timp ce virusul se răspândește în organism, pisica poate prezenta febra, limfonoduli reactivi sau alte semne ușoare de boala ce vor trece neobservate. După aceasta perioada, deobicei, virusul trece în stadiul latent, vreme în care pisica pare sănătoasă; totuși, virusul va continua sa deterioreze celulele corpului și sa slabeasca sistemul imunitar. Stadiul latent poate dura mai mulți ani; ulterior, pot apărea și semne clinice.

    Simptomele pot fi:

    • infectii ale urechilor sau ale pielii;
    • diaree;
    • anemie;
    • inflamatie gingivala;
    • afectiuni respiratorii;
    • comportament anormal;

    Simptomele prezentate depind de tipul de celule pe care virusul „alege” sa îl infecteze. De asemenea, simptomele enumerate anterior sunt vagi, ele putand fi cauzate de un numar mare de alte afectiuni, complet fără legătura cu FIV.

    FIV poate fi detectat cu ajutorul unui test rapid de sânge. Având în vedere faptul ca niciun test nu are acuratete de 100% și ca anumiti factori pot determina aparitia unui rezultat fals pozitiv, în unele cazuri se poate recomanda retestarea, pentru confirmarea diagnosticului.

    Tratament

    Recomandarea este ca pisicilor infectate cu FIV să nu li se permita accesul afara și să fie izolate de alte pisici. Izolarea are ca scop prevenirea infectarii cu FIV a altor pisici, dar și mentinerea sănătății pisicii infectate cu FIV, care, având sistemul imunitar slăbit, va fi mult mai vulnerabila în fata alor afectiuni cu care se poate întâlni.

    În cazul pisicilor infectate cu FIV, dar care nu prezinta simptome, nu este necesara medicatie. Ele necesita, totuși, atenție sporita. Astfel, vom putea observa alte noi probleme care pot semnala o infecție secundara sau alte complicatii ale infectiei cu FIV. Atunci când (și dacă) apar complicatii, afecțiunile secundare vor fi tratate direct. Tratamentul poate include antibiotice (pentru tratarea infectiilor bacteriene secundare, aparute din cauza sistemului imunitar slăbit), transfuzii (în cazul anemiilor), proceduri dentare (pentru complicatii aparute în cavitatea bucala).

    Niciun medicament nu poate elimina complet virusul din corpul pisicii, neexistand o medicatie special destinata pentru tratarea pisicilor infectate cu FIV.

    Câteva lucruri pe care ar trebui sa le avem în vedere atunci când este vorba despre FIV:

    • este foarte important ca toate pisicile detinute să fie testate pentru FIV și sa izolam pisicile infectate de cele sanatoase. De asemenea, orice pisica ce urmează să fie introdusa în familie, ar trebui testata înainte de a fi adusă în locuinta cea noua.
    • ar trebui sa nu permitem pisicilor cu FIV accesul afara.
    • pisicile infectate cu FIV ar trebui să fie văzute în mod regulat de către medicul veterinar, ca se ne putem asigura ca schimbari subtile ale starii de sănătate nu vor trece neobservate.
    • pisicile infectate cu FIV pot duce o viața normala. Cele mai multe dintre ele nu prezinta simptome, se simt bine; așadar, ele pot duce o viața normala.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.

  • Ii este teama de vizita la medicul veterinar?

    Ii este teama de vizita la medicul veterinar?

    Ii este teama de vizita la medicul veterinar? Acesta poate fi un eveniment foarte stresant pentru pisici; de aceea, mulți proprietari de pisici evita vizita la medicul veterinar dacă nu este absolut necesara. Astfel, multe dintre ele ajung să fie examinate doar atunci când boala este foarte avansata.

    Așadar, pisicile vor avea nevoie de atenție sporita din partea proprietarului și de vizite regulate la medicul veterinar.

    Mai jos, aveți, pe scurt, câteva lucruri de care ar trebui sa țineți cont:

    • Lucrați cu pisica de când este foarte mica și continuați pe tot parcusul vieții
    • Alegeți cușca potrivita
    • Obișnuiți pisica cu prezenta custii
    • Faceți din cușca un accesoriu plăcut
    • Nu fortati pisica
    • Nu prelungiti deplasarile inutil
    • Recompensati pisica după fiecare experiența
    • Pregătiți plecarea

    Ce putem face?

    Exista câteva lucruri pe care le putem face pentru a reduce nivelul de stres al pisicii cauzat de vizitele la medicul veterinar:

    • Metoda de transport

    Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le puteți face pentru a reduce stresul pisicii este sa alegeți o metoda adecvată de transport.

    Pisicile scoase din mediul lor sunt speriate și simt nevoia să se ascundă – asta înseamnă ca trebuie sa alegem o metoda de transport care sa ii îndeplinească aceasta nevoie. Recomandat este sa folosiți o cușca de transport, deoarece aceasta este cea mai sigură și confortabila metoda. O pisica transportata în brațe se va simți vulnerabila și întotdeauna va exista riscul de a se speria, putand sa sara din brațele proprietarului, accidentandu-l pe acesta, dar și pe ea insasi.

    Cușca de transport ideala este una rezistenta, ușor de igienizat, cu o deschidere mare care sa permita accesul cu ușurința pisicii și cu partea superioara detasabila (dacă partea superioara este detasabila, asta ii poate permite pisicii sa rămână în partea inferioara a custii pe parcursul examinarii, lucru menit sa ii reducă stresul).

    Recomandat este sa evitati cuștile de transport care au zone multe/mari transparente, pentru ca acestea vor face pisica să se simtă expusa, neindeplinid nevoia ei de a se ascunde.

    Pentru confort, ar trebui sa asezati un asternut moale (ex: pătura, pernuta etc) în partea inferioara a custii de transport. De asemenea, ideal este sa acoperițizonele transparente ale custii (puteți utiliza o pătura sau un prosop), ferind pisica de privirile curioase, oferindu-i, astfel, un plus de siguranța.

    De multe ori, proprietarii se confrunta cu refuzul pisicii de a intra în cușca de transport. Asta se întâmpla pentru ca cele mai multe dintre ele au ocazia sa vadă cușca de transport doar înaintea unei vizite la medicul veterinar, asociind, astfel, cușca cu stresul provocat de ieșirea din casa.

    Putem ajuta pisica sa își depaseasca frica de cușca de transport dezvoltand asocieri pozitive cu aceasta. Primul pas este sa lasam cușca la dispoziția pisicii, într-un loc în care sa ii fie accesibilă. În acest fel, cușca va deveni familiara și va dobandi „mirosul de acasa”. Cușca va putea fi folosită pe post de culcus si/sau loc de recompensare.

    • Pastrati-va calmul

    Este esential sa va păstrați calmul. Nu numai tonul vocii va influența starea de spirit a pisicii, dar și emotiile dumneavoastră. Încercați sa vorbiți blând cu pisicuta și sa rămâneți calm, atât înainte de plecarea de acasă, cât și pe drum și pe parcursul vizitei la cabinetul veterinar.

    • Folosiți-vă de hrana

    Puteți sa va folosiți de hrana sau de recompense pentru a face mai plăcută vizita la medicul veterinar. Un mod de a face asta este sa reduceti portia de hrana de dinaintea plecarii – în felul acesta, șansele ca pisica sa accepte recompense vor crește. Medicul veterinar ii va putea oferi recompense pisicii în timpul examinarii, lucru ce o va ajuta sa dezvolte asocieri pozitive cu sala de examinare.

    • Medicamentatie

    În cazul pisicilor extrem de stresate, se poate recurge și la medicamentatie pentru ameliorarea stresului; discutati cu medicul veterinar pentru a primi o recomandare adecvată, adaptata la nevoile pisicii dumneavoastră.

    Pentru a înțelege mai bine pisicile, nevoile și comportamentul lor, trebuie sa ținem cont de câteva particularitati innascute ale acestor animale.

    La origine, pisica este un animal solitar, de dimensiuni reduse în comparație cu alte animale. Aceste trasaturi declanseaza instictiv niște comportamente defensive.

    Pisicile pot diferi foare mult intre ele. Unele sunt extrem de fricoase, iar altele sunt extrem de prietenoase. Unele devin agresive în fata stresului, altele „îngheață”. În general, pisicile care au acces afara și interactioneaza cu mulți oameni sunt mai puțin fricoase. De obicei, masculii sunt mai puțin fricosi. Pisicile foarte tinere (puii de pisica) sunt destul de tolerante cu schimbarile de mediu. Pe masura ce cresc, devin din ce în ce mai precaute și mai fricoase.

    Animal solitar

    Pisica nu se poate baza pe grup pentru a fi atenționată sau aparata. De aceea, este foarte precauta. Când ajunge în locuri noi, initial inspecteaza cu atenție împrejurimile pentru posibile pericole (proces care poate dura de la câteva minute la câteva zile) și abia apoi se relaxează. Astfel, în mediul familiar (ex: acasă) pisica este relaxata, ii place sa privească pe geam și cauta se exploreze teritorii noi. Atunci când este scoasa forțat din mediul ei (ex: vizita la medicul veterinar), pisica devine foarte neliniștita și ar vrea să fie ascunsă (nu la geam) pana când revine în mediul familiar, sau se obisnuieste cu noul mediu (care poate dura de la câteva ore la câteva zile).

    Dimeniuni reduse

    Acest lucru înseamnă ca pisica poate deveni prada pentru o multitudine de animale mai mari. În salbaticie, pradatorii vânează cu precadere animalele care dau semne de boala deoarece sunt mai ușor de prins. Tocmai de aceea, instinctul natural al pisicilor le dicteaza (indiferent dacă locuiesc în casa sau au acces afara) sa își ascundă suferintele pentru a nu deveni ținta pradatorilor. Asta înseamnă ca în stadiile incipiente ale bolii, în cel mai bun caz, dacă sunteți foarte atent, singurul lucru pe care îl veți putea observa va fi ca pisica este mai tăcută și mai retrasa; dar, de cele mai multe ori, nu veți sesiza nici o schimbare în stadiile incipiente ale bolii. De asemenea, înseamnă ca o pisica poate deveni destul de bolnava înainte sa puteți realiza ca exista o problemă de sănătate.

    De asemenea, în situații amenintatoare (ex: întâlnirea cu persoane sau animale noi; schimbarea forțată a mediului – când este scoasa din casa; situații neasteptate – pregatirea custii pentru transport), pisica va cauta să fugă și să se ascundă pana la dispariția potențialului pericol. Dacă nu se poate ascunde, nivelul de adrenalina și nivelul de stres se vor accentua. De aceea, în situații stresante, pisica are nevoie de un loc în care să se simtă în siguranța: spațiu intunecos, mic cu o deschidere redusa prin care poate urmări ce se întâmpla.

    Daca doresti mai multe informatii, fa o programare si discuta cu medicii nostri.